Sari la conținut

VIDEO. Surpriza anunţată de Dacia

 

Începând din luna iunie, Dacia va oferi clienților din România transmisia robotizată Easy-R. Aceasta are 5 trepte pe motorizarea TCe 90 și 6 trepte pe unitatea 1.5 dCi 90 și va fi disponibilă alături de sistemul Stop & Start.

Cutia de viteze Easy-R este disponibilă, din luna iunie, pe versiunile Laureate şi Prestige ale modelelor Logan, Logan MCV și Sandero, precum și pe Sandero Stepway. Suma suplimentară pe trebuie achitată de cei care îşi doresc o astfel de cutie va fi de 500 de euro.

Cutia Easy-R dispune de două moduri de funcționare: Drive sau Manual, explică auto-bild.ro. În modul Drive, schimbarea treptelor de viteză este realizată de calculator, pe baza informațiilor referitoare la condițiile de rulare, cum ar fi turația motorului, viteza de deplasare, stilul de condus al șoferului, etc. În modul Manual, şoferul decide singur momentul schimbării treptelor de viteză.