Sari la conținut

Volkswagen a prezentat conceptul electric al SUV-ului compact Tiguan

Este de fapt viitoarea versiune hibridă a noului Tiguan: adică o mașină cu mulți cai putere, care o să consume puțin. Modelul are un motor pe benzină de 150 de cai putere și alte două unități electrice. Totalul cailor putere ajunge la 221, iar autonomia în rulare strict electrică este de doar 32 de kilometri: adică suficient cât să dați un tur al mall-urilor bucureștene, acum, în perioada reducerilor. Dacă faceți însă plinul și cu benzină, aveți șansa să faceți un shopping cinstit la Pandorf, cu cei 933 de kilometri declarați ca autonomie totală. Una peste alta, trebuie să știți că Tiguan-ul hibrid accelerează de la 0 la 100 de km/h în 6,4 secunde. Viteza maximă e de 193 de km/h.