Sari la conținut

Bărbații cu atitudine de playboy și misoginii au un risc mai mare de a dezvolta boli mintale

Bărbații care au un comportament promiscuu, de playboy, și cei care manifestă o atitudine de superioritate față de femei sunt mai înclinați să dezvolte probleme mintale, în comparație cu cei care au o atitudine mai puțin sexistă, conform unui studiu, relatează Agerpres.

Calvin Klein Men's Collection - Front Row - Fall 2010 MBFW

Foto: Gulliver/GettyImages

Cercetarea, care sintetizează rezultatele a peste 70 de studii realizate în Statele Unite, la care au participat peste 19.000 de bărbați pe parcursul a 11 ani, a identificat o legătură între comportamentul sexist și anumite probleme ce țin de sănătatea mintală, precum depresia și abuzul de substanțe.

Studiul a luat în considerare unsprezece norme despre care experții cred că reflectă așteptările societății în ceea ce privește masculinitatea tradițională, inclusiv dorința de a câștiga, asumarea riscului și exercitarea autorității.

„Unele dintre aceste norme masculine sexiste, cum ar fi cel de a fi playboy și de a domina femeile nu reprezintă numai o nedreptate socială, ci pot fi și dăunătoare pentru sănătatea mintală”, susține Joel Wong, profesor asociat de consiliere psihologică la Universitatea Bloomington din Indiana, cel care a condus cercetarea.

Acesta i-a dat ca exemplu pe bărbații care au rețineri când vine vorba de a cere ajutorul când s-au rătăcit.

În concluziile cercetării se arată că bărbații care afișează o atitudine de playboy și de superioritate față de femei sunt predispuși la a căuta ajutor medical în privința sănătății mintale.

Studiul a apărut în ''Journal of Counseling Psychology'' publicat de American Psychological Association.