Sari la conținut

Descoperire fără precedent în Marea Neagră

Descoperiri remarcabile în Marea Neagră. Specialiştii au localizat în mai multe rânduri epave ale unor avioane ori nave militare scufundate în adâncuri. Acum, pe harta „lumii dispărute” care zace pe fundul Mării Negre cercetătorii au adăugat peste 40 de epave care datează din epoca bizantină şi a Imperiului Otoman. Au fost descoperite pe fundul Mării Negre, în largul coastelor Bulgariei, în cadrul misiunii ştiinţifice internaţionale Maritime Archeology Project, potrivit New York Times. Cotidianul publică și o serie de fotografii.

blackseamap2

Presa internațională a început să scrie în ultima vreme despre acest subiect, cu atât mai mult cu cât cercetătorii internaționali și arheologii care participă la proiect nu și-au ascuns încântarea pentru faptul că relicvele sunt foarte bine conservate.  

Cercetătorii care participă la acest proiect ştiinţific spun că nu se aşteptau la o astfel de descoperire. Oamenii de ştiinţă explorau fundul Mării Negre, la o adâncime de peste 1.800 de metri, pentru a studia evoluţia nivelului apei mării, în momentul în care au găsit din întâmplare un veritabil „cimitir” de epave datând de mai multe secole, potrivit site-ului Sciencealert.

Peste 40 de nave, datând din epoca Imperiului Bizantin şi a Imperiului Otoman, au fost astfel descoperite.

blackseamap1

„Epavele sunt pentru noi un adevărat bonus, dar ele reprezintă în acelaşi timp descoperiri fascinante”, a spus profesorul Jon Adams, coordonatorul expediţiei.

„Nu ne-a venit să credem ochilor”, a declarat Rodrigo Pacheco-Ruiz, membru al expediției Black Sea Maritime Archaeology Project, profesor la Universitatea Southampton din Marea Britanie. „Niciodată n-am văzut așa ceva în arheologie”, a mărturisit profesorul.

Exploratorii au coborât în această toamnă, în largul coastelor Bulgariei, un robot, cu ajutorul unei coarde foarte lungi. Robotul, dotat cu un reflector puternic, a luminat adâncul și s-au putut face fotografii de înaltă rezoluție. Imaginile au fost reasamblate pe un computer și s-au creat astfel modelele.

„Folosind cele mai noi tehnici de înregistrare 3D pentru structurile submarine, am putut să obţinem imagini captivante, fără să perturbăm fundul marin. Am făcut mii de fotografii şi înregistrări video de înaltă rezoluţie cu fiecare epavă în parte. Un program informatic calculează poziţiile pentru milioane de puncte în spaţiu, în 3D, permiţându-ne să reconstruim navele în întregime”, a explicat profesorul Adams.

Unele dintre aceste epave sunt atât de bine conservate, încât mai pot fi încă admirate cârmele lor cu decoraţiuni fine şi chiar corzi.

blackseamap3

Mai multe epave datează din timpul Imperiului Otoman, în timp ce altele, mult mai vechi, ar putea data din epoca Imperiului Bizantin. Profesorul Adams a avansat ipoteza potrivit căreia cele mai multe dintre aceste ambarcaţiuni erau nave comerciale, nu vase de luptă, care s-au scufundat din cauza unor furtuni puternice.

Până acum nu s-au mai găsit epave care să fie păstrate atât de bine ca acestea, inclusiv obiectele din interiorul navelor ar putea fi intacte, conform experților.

Marea Neagră a atras atenția arheologilor pentru că în adâncuri lipsește oxigenul liber, fapt care permite păstrarea epavelor cât mai bine.

blackseamap

Marco Polo a trecut prin Marea Neagră, urmat de comercianți italieni. Pentru europeni, scrie The New York Times, Marea Neagră era importantă. Le permitea să ajungă în partea de nord a Drumului Mătăsii aducând mătase, satin, parfumuri, condimente și bijuterii. Marea Neagră a fost mult timp o cale de neocolit pentru a ajunge în stepele eurasiatice, în Caucaz, Asia Minor, Mesopotamia.

Această descoperire din apele bulgare, mai scrie The New York Times, le-ar putea da idei altor țări, cum ar fi Georgia, România, Turcia sau Ucraina – care controlează restul apelor mării – să se alăture căutărilor. Unul dintre oamenii de știință care a explorat aceste nave spune că tot ceea ce se află în Marea Neagră are mari șanse să fie într-o stare bună de conservare.

Rodrigo Pacheco-Ruiz și echipa sa subliniază că deocamdată au descoperit și fotografiat 44 de nave și n-au explorat decât apele teritoriale bulgare. Potrivit site-ului expediției, este în pregătire și  un documentar despre această nemaipomenită descoperire.

Citiți și: Epavă antică descoperită în Marea Neagră