Sari la conținut

Descoperire fără precedent: Mumia de dinozaur veche de 110 milioane de ani

O fosilă pe care oamenii de ştiinţă o echivalează cu o mumie a fost găsită în statul american Alberta. Cercetătorii consideră că este cel mai bine conservat specimen de până acum. 

Animalul se apăra de prădători graţie armurii şi dimensiunilor sale, scrie New York Times, care semnalează totodată cât de bine s-a păstrat, chiar şi după 110 milioane de ani, figura acestuia. 

Nu se cunosc împrejurări cu privire la moartea animalului, un nodosaur, însă cert este că trupul său a ajuns pe fundul unei mări străvechi. Rămășițele s-au păstrat remarcabil de intacte, corpul transformându-se treptat într-o fosilă.

În anul 2011, când a fost dezgropat, cercetătorii şi-au dat seama rapid că este cel mai bine conservat specimen de acest gen.

"Practic, este o mumie de dinozaur - este cu adevărat excepțională", susţine Don Brinkman, director de conservare și cercetare la Muzeul Royal Tyrrell din Drumheller, Alberta. Dinozaurul, cu pielea fosilizată și zona intestinală intactă, provine de la mina Millenniu, din nisipurile de petrol din nordul Albertei.

La un moment dat, zona în cauză fusese fundul unei mări pline de viaţă şi populată cu reptile gigantice care ar fi atins până la 20 de metri, notează New York Times.