O moleculă-cheie pentru viață a fost detectată pentru prima dată în spațiu, cu ajutorul telescopului James Webb

Data actualizării: Data publicării:
Spatiul cosmic
Spatiul cosmic. Foto: NASA

Astronomii au detectat pentru prima dată în spațiu o moleculă importantă de carbon, cu ajutorul telescopului spațial James Webb, relatează CNN.

Compusul, numit cation de metil, sau CH3+, a fost descoperit într-un sistem solar tânăr, situat la 1.350 de ani lumină distanță de Pământ, în Nebuloasa Orion, potrivit NASA.

Compușii de carbon sunt considerați importanți de oamenii de știință, deoarece aceștia acționează ca bază pentru existența vieții, așa cum o cunoaștem noi. Cationul de metil este considerat o componentă cheie care ajută la formarea unor molecule mai complexe pe bază de carbon.

Înțelegerea modului în care a început și a evoluat viața pe Pământ ar putea ajuta cercetătorii să afle dacă viața este posibilă în altă parte a universului. Capacitățile extrem de sensibile ale telescopului Webb, care vede cosmosul prin lumină infraroșie, invizibilă pentru ochiul uman, dezvăluie mai multe despre chimia organică în spațiu.

Observatorul spațial a detectat cationul de metil într-un disc protoplanetar, numit d203-506, care se învârte în jurul unei tinere stele pitice roșii.

Aceste discuri, în mare parte formate din gaz și praf, sunt rămășițele rămase ale formării stelelor. Planetele se nasc în aceste halouri stelare mari, dând naștere sistemelor planetare.

Un studiu care detaliază descoperirea a fost publicat luni în revista Nature.

Stelele pitice roșii sunt mult mai mici și mai reci decât soarele nostru, dar sistemul d203-506 este încă afectat de lumină ultravioletă puternică de la stele tinere și masive învecinate.

În majoritatea scenariilor, radiațiile UV ar trebui să distrugă moleculele organice, dar echipa de cercetători crede de fapt că radiația ar putea oferi o sursă de energie necesară care să permită formarea cationului de metil.

După ce se formează, CH3+, duce la reacții chimice suplimentare care permit formarea unor molecule de carbon mai complexe, chiar și la temperaturi scăzute în spațiu.

Deși cationul de metil nu reacționează eficient cu hidrogenul, cea mai abundentă moleculă din univers, el reacționează bine cu o gamă largă de alte molecule. Datorită acestei proprietăți chimice, astronomii au considerat CH3+ un element important al chimiei organice interstelare. Dar cationul de metil nu a mai fost detectat în spațiu până acum.

Această descoperire nu numai că validează sensibilitatea incredibilă a telescopului Webb, dar confirmă și importanța centrală a CH3+ în chimia interstelară”, a spus coautorul studiului Marie-Aline Martin-Drumel, cercetător la Institutul de Științe Moleculare din Orsay, Franța.

Cercetătorii au detectat în discul protoplanetar d203-506 molecule diferite față de cele găsite în alte discuri și nu au detectat apă, potrivit studiului.

„Acest lucru arată clar că radiațiile ultraviolete pot schimba complet chimia unui disc protoplanetar. Ar putea juca de fapt un rol critic în primele etape chimice ale originii vieții”, a spus autorul principal al studiului, Olivier Berné, cercetător în astrofizică la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică din Toulouse.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri