Sari la conținut

Becul LED al calculatorului poate fi folosit pentru sustragerea datelor de pe hard-disk

O echipă de cercetători israelieni de la Universitatea Ben-Gurion a dovedit în urma unui experiment că becul LED al unui calculator poate fi folosit de hackeri pentru a scoate date de pe hard-disk-ul computerului cu ajutorul unui dispozitiv îndepărtat care este dotat cu camere foto sau cu senzori de lumină, similar unei drone, scrie miercuri UPI.com.

led

Doar pentru că un calculator nu este conectat la o rețea wireless nu înseamnă că este imun la un potențial atac informatic. Cercetătorii de la Ben-Gurion au demonstrat că un calculator poate fi atacat de hackeri nu doar prin intermediul unui dispozitiv cu USB care are pe el instalat un virus sau printr-un card de memorie SD, dar și prin preluarea controlului asupra becului LED pentru a sustrage informațiile de pe calculatorul respectiv.

„Dacă un atacator descoperă o breșă în sistemul de acces la calculatorul care nu este conectat la o rețea de internet, programul malițios poate să transmită datele din calculator către hacker”, potrivit lui Mordechai Guri, responsabilul pentru cercetare și dezvoltare în cadrul Centrului de Cercetare în Securitate Cibernetică din cadrul Universității Ben-Gurion. „Am descoperit că micul indicator LED al calculatorului care indică funcționarea hard-diskului poate fi controlat și până la o frecvență de până la 6.000 de licăriri pe secundă. Putem transmite datele într-un mod foarte rapid la o distanță destul de mare”, conform aceluiași Mordechai Guri.

În timpul testelor demonstrative, cercetătorii israelieni au reușit cu succes să transcrie și să transmită datele de pe hard-disk-ul calculatorului folosind licărirea LED-ului și secvențe similare celor codului Morse. Această metodă a ajutat la transferarea datelor cu viteze de până la 4.000 de biți pe secundă.

„Lumina LED licărește continuu atunci când se fac anumite căutări sau indexări de date pe hard-diskul calculatorului și prin urmare nimeni nu suspectează nimic, chiar dacă este întuneric”, susține Guri, care mai spune că „este posibil ca un hacker să provoace licăriri atât de rapide ale LED-ului încât un om nu le observă”.

Guri și colegii săi recomandă tuturor utilizatorilor ca acele calculatoare care nu sunt conectate la o rețea să nu fie ținute în apropierea ferestrelor. Anterior, echipa de cercetători a mai demonstrat că se poate sustrage informația de pe un calculator doar prin manipularea cooler-ului, prin interceptarea zgomotului produs de hard disk și a căldurii emanate de unitatea centrală.

Sursa: Agerpres