Sari la conținut

Epoca șomajului tehnologic: Aproape jumătate din locurile de muncă ar putea fi automatizate în următorul deceniu

Ritmul exponențial al inovațiilor tenhnologice va duce la o templozie, în care schimbări din ce în ce mai importante se vor produce la intervale de timp tot mai scurte, iar impactul acestui proces de accelerare și al transformării digitale va fi resimțit peste tot”, au precizat reprezentanții The Future Hunters, o companie de consultanță futuristă, care analizează tendințele globale pe termen lung.

Specialiștii IT și inginerii software ne scot de pe piața muncii cu invențiile lor, spun Erica Orange și Jared Weiner, vicepreședinte executiv, respectiv vicepreședinte al The Future Hunters.

Roboții sunt din ce în ce mai intens pregătiți să ajungă la dexteritatea și viteza de execuție umană, iar acest nou val de tehnologii revoluționare poate executa automat nu doar sarcinile manuale, ci și pe cele cognitive. În următorul deceniu, până la 44% din locurile de muncă actuale ar putea fi automatizate, ceea ce ar putea duce la o epocă a șomajului tehnologic. Numărul total de locuri de muncă va fi într-o continuă și constantă scădere”, au precizat cei doi.

Totuși, analiștii din piață anticipează faptul că, deși prezența fizică a oamenilor nu va mai fi necesară, în procesele tehnologice, mintea umană va putea fi folosită în moduri mult mai incitante, iar abilități precum capacitatea de relaționare, colaborare, empatie și sensibilitate culturală vor deveni moneda de schimb a viitorului.

În ceea ce privește tehnologia și proprietatea intelectuală, previziunile arată că multe corporații trebuie să-și revizuiască activitatea și modul de acțiune dacă vor să rămână durabile și competitive într-un mediu complet diferit.

Chiar și cele mai vechi fabrici vor trebui să devină companii bazate pe tehnologie și proprietate intelectuală (PI). Inteligența artificială, internetul industrial, imprimarea 3D (și apoi 4D), big data, noi tehnologii energetice și de comunicații, robotica avansată, netul neuronal... acestea nu sunt lucruri care urmează să apară, ele sunt deja aici. Cei care vor reuși să își adapteze în mod constant modul de abordare și să rămână relevanți în aceste timpuri în continuă și rapidă schimbare vor ajunge la vârf”, menționează sursa citată.