Sari la conținut
News Alert

FOTO & VIDEO. Telescopul Hubble împlineşte astăzi 25 de ani de funcţionare în spaţiu

 

Lansat pe 24 aprilie 1990, de naveta spaţială Discovery, telescopul Hubble a fost plasat pe o orbită aflată la 570 de kilometri deasupra Terrei.

„Hubble a schimbat felul în care omenirea priveşte Universul şi felul în care priveşte locul ei în Univers”, a spus Jennifer Wiseman, profesor de astronomie şi cercetătoare la Centrul Goddard administrat de NASA în Greenbelt.

Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a cunoscut însă şi câteva probleme de funcţionare la începutul „carierei” sale.

Dar, începând din 1993, acest dispozitiv extraordinar a început să transmită imagini uluitoare ale unor supernove. Printre ele se aflau şi fotografii cu exploziile cataclismice marcând moartea unor stele, dar şi imagini surprinzătoare cu alte corpuri cereşti.

Una dintre fotografiile cele mai emblematice realizate de Hubble este o imagine cu alură biblică, ce prezintă coloane uriaşe de gaz şi praf interstelar, aflate la 6.500 de ani-lumină de Terra, în roiul galactic Messier 16 din constelaţia Şarpelului, cunoscută sub denumirea „Stâlpii Creaţiei”.

Acest telescop cu o greutate de 11 tone, care poartă numele unui pionier al astronomiei, Edin Powell Hubble (1889-1953), a dezvăluit de asemenea existenţa unor găuri negre în centrul galaxiilor, fapt bănuit de oamenii de ştiinţă, dar niciodată verificat până atunci.

Hubble a realizat peste un milion de fotografii cu corpuri cereşti, inclusiv ale unora aflate la limitele Universului, permiţând astronomilor să calculeze cu o precizie mai mare vârsta Universului, estimată la 13,8 miliarde de ani.

Fly through the #Hubble25 anniversary image of star cluster Westerlund 2 in 3-D! This visualization provides a three-dimensional perspective on Hubble's 25th anniversary image of the nebula Gum 29 with the star cluster Westerlund 2 at its core. The flight traverses the foreground stars and approaches the lower left rim of the nebula Gum 29. Passing through the wispy darker clouds on the near side, the journey reveals bright gas illuminated by the intense radiation of the newly formed stars of cluster Westerlund 2. Within the nebula, several pillars of dark, dense gas are being shaped by the energetic light and strong stellar winds from the brilliant cluster of thousands of stars. Note that the visualization is intended to be a scientifically reasonable interpretation and that distances within the model are significantly compressed.Credit: NASA, ESA, G. Bacon, L. Frattare, Z. Levay, and F. Summers (Viz3D Team, STScI), and J. Anderson (STScI)Acknowledgment: The Hubble Heritage Team (STScI/AURA), A. Nota (ESA/STScI), the Westerlund 2 Science Team, and ESO

Posted by NASA - National Aeronautics and Space Administration on Thursday, April 23, 2015

Graţie tuturor acestor observaţii, astrofizicienii au putut să confirme, în 1988, că expansiunea Universului se accelerează, o descoperire care le-a adus premiul Nobel pentru fizică pe anul 2011 cercetătorilor americani Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt şi Adam G. Riess.

Această accelerare rezultă dintr-o forţă misterioasă, ipotetică, denumită „energie întunecată”, care ar reprezenta aproape 70% din Univers şi ar echilibra forţa de gravitaţie.

Mai aproape de Terra, Hubble a detectat un ocean vast de apă sărată sub suprafaţa groasă şi îngheţată de pe Ganymede, cel mai mare satelit natural al planetei Jupiter, sporind pistele de căutare a formelor de viaţă extraterestre.