Sari la conținut

METEO. Pregătiți-vă de vară!

FOTO: Mediafax Foto

LA NOAPTE ŞI MÂINE

ÎN ȚARĂ. La noapte cerul se va înnora în majoritatea regiunilor, dar ploile sunt aşteptate prin Maramureş, Crişana, pe spaţii restrânse în Transilvania şi izolat în Banat. Temperaturile minime se vor încadra între 3 şi 14 grade.

Mâine, temperaturile vor continua să crească, astfel că maximele vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi 28 de grade în extremitatea de sud-vest a ţării. Cerul va avea unele înnorări şi vor fi câteva averse, posibil însoţite de tunete şi fulgere, mai ales la munte, în nordul şi în centrul teritoriului.

ÎN BUCUREȘTI. Norii se vor aduna din când în când, dar nu va ploua. Vântul va sufla cel mult moderat, iar în zori termometrele vor indica în jur de 11 grade Celsius.

Vremea se va încălzi luni şi în Capitală. La amiază, temperatura va fi de 25 de grade, uşor mai ridicată decât cea normală în această perioadă. Vântul va sufla slab, norii vor fi inofensivi, iar presiunea aerului va scădea uşor.

MARȚI, MIERCURI ȘI JOI

ÎN ȚARĂ. Marţi și miercuri ploile vor fi puţine, iar vremea va deveni deosebit de caldă. Maximele vor depăşi frecvent 25 de grade şi izolat, în regiunile vestice, acestea vor trece de 30 de grade. Dar, de miercuri seara atmosfera devine instabilă. Vor fi averse, fenomene electrice şi poate chiar vijelii, la început în jumătatea de nord, iar joi şi în restul ţării. În plus, temperaturile scad şi se vor încadra între 18 şi 26 de grade.

ÎN BUCUREȘTI. Următoarele zile vor fi frumoase în Bucureşti şi din ce în ce mai calde, astfel că miercuri se vor înregistra până la 29 de grade în orele amiezii. Joi, vremea devine instabilă şi, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În acestea condiţii, temperaturile vor pierde câteva grade.