Poluarea din București a fost egală cu cea din Sydney, sâmbătă seara. Ce a declanșat creșterea impresionantă

Data actualizării: Data publicării:
strada bucuresti masini auto taxi vreme meteo case vechi
Foto: Getty Images

Aer aproape irespirabil în Capitală. Reţeaua de măsurare a calităţii aerului a înregistrat sâmbătă noaptea depăşiri de aproape 700% pentru poluarea de praf. Sunt valori impresionante. La toate cele şaisprezece staţii s-au înregistrat depăşiri între 200 şi aproape 700%.

Octavian Berceanu, consilier general în cadrul Municipiului București, a explicat la Digi24 că valorile ridicate de poluare din București, de sâmbătă noaptea, au fost egale cu cele din orașul australian Sydney, înconjurată de incendii. Oficialul a adăugat că în cazul Bucureștiului nu este vorba de un poluator mic local, ci de mai mulți poluatori mari.

„Când spunem că valorile au crescut între 200% și 700%, de fapt, limitele maxime admise au fost de 2 până la 7 ori mai mult depășite decât aceste valori pe care noi le-am citit pe aparatele dispuse în Capitală.

Vorbim de rețele de aparate care nu aparțin statului român pentru că statul român nu ne pune la dispoziție date reale din teren, nu avem o fluiditate a datelor, iar raportările datelor către Comisia Europeană sunt trunchiate tocmai ca să nu arătăm nivelul de poluare din București”, spune Octavian Berceanu, consilier general în cadrul Municipiului București.

Ca să avem o imagine, valorile din București de sâmbătă noaptea au fost egale cu valorile din Sydney, care este înconjurat de incendii. Ca să ajungem la aceste valori ar fi trebuit să avem un incendiu ca cel petrecut pe soșeaua Fundeni în fiecare cartier al Bucureștiului. De fapt acolo au fost valorile. Asta ne pune mari semne de întrebare. Nu putem vorbi de un poluator mic local, ci de poluatori mari și ar putea fi gropile de gunoi, ar putea fi alți mari poluatori industriali. A fost și vremea care a facilitat această poluare. Stratul rece venit pe Dâmbovița, pe timpul nopții, cumva a blocat un strat mai cald existent acumulat pe timpul zilei și poluarea asta a rămas și nu s-a disipat în atmosferă așa cum se întâmplă în mod normal”, explică Octavian Berceanu.

Efectele sunt devastatoare, în primul rând pentru copii. Ei nu au un sistem imunitar dezvoltat. Aceste particule pătrund prin plămâni, ajung în sânge și din sânge se depun pe organele vitale și la copii înseamnă disfuncționalitate majoră a organelor, organele interne nu se mai dezvoltă, creierul nu se mai dezvoltă și avem boli cronice la vârste fragede, ceva anormal.

foto poluare
Fotografie suprinsă din avion, deasupra Bucureștiului.

Avem o statistică devastatoare pentru români. În jur de 12.000 de persoane mor anual din cauza poluării, în București. E un fel de genocid. Autoritățile nu fac absolut nimic. Cumva trebuie să privim către autorități, către ministrul Mediului, care trebuie să găsească măsurători care să fie în timp real și să fie corecte”, adaugă Octavian Berceanu, consilier general în cadrul Municipiului București.

Rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului din București - airly.eu - a înregistrat sâmbătă seară la ora zece o depășire record de până la 667% (167 ug/m3) pentru poluarea cu PM 2,5 și 478% (239 ug/m3) pentru PM10 la stația de pe bulevardul Barbu Văcărescu din Capitală, potrivit Hotnews. Practic este vorba despre poluarea cu praf. Și la stația de pe Șoseaua București Târgoviște s-au înregistrat valori impresionante: depășiri de 654% (163 ug/m3) pentru poluarea cu PM 2,5 și 484% (242 ug/m3) pentru PM10. La toate cele 16 stații s-au înregistrat depășiri între 200 și aproape 700% pentru cei doi indici.

Redactor: C.T.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...