Sari la conținut

Primii miniroboți ce pot curăța apa de orice bacterie

În Germania se construiesc primii miniroboţi (microboți) care pot curăţa apa de orice bacterie. Ar putea fi folosiţi în acele zone unde există doar apă contaminată.

(sursa: Max Planck Institute for Intelligent Systems)

Microboții sunt construiţi din două semisfere. Una dintre ele conţine magneziu, care creează bule de hidrogen în apă şi acţionează ca sistem de propulsare. Celălalt segment este făcut din straturi de fier şi aur, cu nanoparticule de argint. Acestea prind bacteriile vizate şi le omoară.

Ca să le demonstreze eficienţa, inginerii Institutului Max Planck din Germania i-au introdus în apă infectată cu E. coli. În doar 20 de minute, mini-roboţii sferici au reuşit să omoare mai mult de 80 la sută dintre bacterii.

Specialiştii spun că soluţia lor este mult mai eficientă decât folosirea chimicalelor, care mai au şi efecte adverse asupra mediului sau chiar asupra sănătăţii. În plus, pentru că sunt magnetici, roboţii pot fi scoşi foarte uşor din apă.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți în fiecare vineri, de la ora 19:00, pe Digi World, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Băloi.