Sari la conținut

Sat românesc, în topul celor mai recomandate locuri pentru călărie din Europa

Până să existe acest eveniment, localnicii spun că în satul lor nu s-a mai întâmplat nimic de când se ştiu. Totul i se datoreaza lui Mihnea Vîrgolici, inginer zootehnist și arbitru internațional de echitație, un bucureștean care și-a făcut "buletin de Transilvania" de dragul pasiunii sale pentru cai.

Mihnea Vîrgolici, arbitru internaţional de echitaţie: „Dacă accepți că e o pasiune și te duci pentru ea până în pânzele albe, uite aici ajungi.”

Joachim Norenberg, vizitator: „ Am auzit vorbindu-se despre acest loc la hotel, la Sighișoara, ne-au recomandat locul ăsta și am venit. Am vrut să călărim și apoi, întâmplător, am văzut și natura, călare. Ador acest loc. Este verde, este frumos. Iar, caii sunt foarte prietenoși.”

Mihnea Virgolici era în clasa a 3-a când desena planuri pentru grajduri. Iar la vârsta majoratului, atunci când alți tineri se gândesc la cai putere, adolescentul și-a văzut împlinit visul de a avea un cal în carne și oase. De aici până la a avea propria herghelie, undeva pe lânga Otopeni, a fost cale lungă.

Mihnea Vîrgolici: „Provenind din centrul Bucureștiului, unde nu prea ai unde să vezi un cal, sigur că drumul a fost foarte anevoios. Dar se pare că marile pasiuni se nasc din lipsuri și frustrări, nu-i așa? Mi-era clar că trebuie să caut un loc în care caii mei să fie fericiți, un loc în care caii mei să poată să stea pe o pășune, să vadă verde, să nu fie doar închiși într-o boxă și în manej și să nu fie doar jucăria mea și să ajungă să fie cai și o să pot să fac această călărie de agrement, vacanțe ecvestre și să pot să dezvolt foarte mult oferta. Am luat ferma asta degradată, fără apă, fără uși, fără ferestre, drumurile nu se vedeau. În momentul în care am luat-o am terminat și toate resursele pe care le aveam, inclusiv cele care mă întrețineau pe mine. De aici și până la a dezvolta o bază hipică lipsea o verigă din lanț, una importantă. Primii 7 ani au fost apocaliptici, greu de descris în cuvinte.”

Au trecut deja 14 ani de când Mihnea Vîrgolici traiește la Prod. Sute de turiști români și străini vin, an de an, să viziteze centrul de echitație. Obstacole există și acum, și nu doar la competiții.

Mihnea Vîrgolici: „În primii ani aici frecvent mi-am pus problema dacă nu sunt victima propriilor mele iluzii și vise și au fost momente în care mi-am pus foarte serios întrebarea asta și nu prea am avut opțiuni în momentul ăla. Cu siguranță e o balanță. Ce am câștigat și ce am pierdut. E foarte greu la 27 de ani să iei decizia asta și să te rupi de prieteni și de viața socială, că despre asta vorbim, și să te rupi de tot, de toate avantajele pe care le are, să zicem, viața la oraș la 27 de ani și să vii aici și să încercă să-ți urmezi un vis și să treacă un an, doi, trei, patru, cinci și să nu vezi că sunt niște progrese mari sau pe măsura așteptărilor.”

Astazi, tânarul antreprenor are satisfacția că reușește sa promoveze Transilvania în întreaga lume, prin concursurile sale, dar mai ales că i-a facut pe oameni să înțeleagă misiunea lui.

Mihnea Vîrgolici: „Acum o săptămână a venit un bătrân din sat și mi-a dat 10 ouă, cu lacrimi în ochi că ce minunat a fost concursul. Au apărut oameni care au zis: uite, domnule, eu pot să îți dau o basculantă de nisip. Domnule, e minunat! E foarte bine, avem nevoie. Au venit foarte mulți voluntari, de la oameni de afaceri din București, din țară, medici foarte faimoși, copii de liceu... Fără ei, fără voluntari, nu există eveniment. E foarte clar. Evenimentul nu e o chestie... Pot să o visez eu cât aș visa-o. Dacă nu reușesc să strâng niște oameni care să aibă încredere în proiectul ăsta și să vină spre noi, să-l creștem, să-l dezvoltăm, lucrurile nu se întâmplă. Orice vedem noi în jurul nostru sunt lucruri generate de oameni. Cam asta e povestea cu susținerea.”

Pe lângă sătenii care îl susțin, fiecare cum poate, Mihnea o are alături de el și pe logodnica sa.

Adela Filip, logodnica lui Mihnea: „În ultimii ani în București le vorbeam foarte mult oamenilor despre întâlnirea cu noi înșine, despre întâlnirea cu patrimoniul, cu cultura, cu vechile tradiții și tot timpul propovăduiam ideea asta că: fii tu schimbarea care vrei să fie în lume. Și fix chestia asta m-a lovit pe mine înțelegând că foarte mulți propovăduim și vorbim și foarte puțini facem și din cei care facem aș minți să spun că mi-am propus să fac chestia asta. L-am întâlnit pe Mihnea după atâția ani în care, el fiind un om care nu zice că face, ci face.”

Pe lânga competiția din Transilvania, Mihnea Virgolici mai organizează un eveniment în apropiere de orașul lui Caragiale.

Mihnea Vîrgolici: „Un eveniment foarte elegant, un eveniment foarte nobiliar, foarte burjois, care se întâmplă în localitatea Florești, de lângă Ploiești, Prahova, pe domeniul Cantacuzino, un domeniu de 130 de hectare, împrejmuit cu zidul făcut de Grigore Cntacuzino, zis Nababul, cel mai bogat om din România acum 100 de ani. Am creat un concurs, un eveniment hipic, să spunem, format din mai multe competiții internaționale și naționale de cross country.”

Dincolo de perseverență, Mihnea Vîrgolici a reușit ce și-a propus din copilărie, pentru că a avut puterea de a visa cu ochii deschiși.

Mihnea Vîrgolici: „Am învățat de fapt că visele devin realitate dacă ești foarte ambițios și foarte încăpățânat și muncești foarte mult și ăsta e un mesaj pe care îl transmit tuturor, că visele pot deveni realitate, chiar și cele mai intangibile, pentru că povestea asta cu caii nu este ușor de atins.”