Sari la conținut

Boxerii profesioniști pot participa la Jocurile Olimpice

Foto: Gulliver/ Getty Images

Membrii AIBA, reuniți în congres extraordinar la Lausanne (Elveția) s-au pronunțat în favoarea admiterii pugiliștilor profesioniști la turneul olimpic, cu 88 de voturi pentru și 4 abțineri. 

Boxul amator, care și-a început reformele prin admiterea femeilor la JO de la Londra, în 2012, și a retras căștile bărbaților la JO de la Rio (așa cum a fost cazul și în 1984), își continuă așadar transformarea.

Chiar dacă au fost autorizați să participe la JO 2016, numărul profesioniștilor care vor fi prezenți la Rio va fi probabil unul destul de redus, în condițiile în care timpul pe care în au la dispoziție pentru a se pregăti și a disputa ultimul turneu de calificare, programat în luna iulie în Venezuela (9 iulie), este foarte scurt.

România ar putea fi reprezentată la JO de la Rio de pugilistul profesionist Ronald Gavril (categoria supermijlocie), care și-a manifestat dorința de a evolua la Olimpiadă. Țara noastră are în prezent un singur boxer calificat la JO 2016, Mihai Nistor (categoria supergrea).