Sari la conținut

Ponor şi Iordache vor concura pentru a reprezenta România la Olimpiadă

  

Fotografii: Gulliver/GettyImages

„O decizie nu se poate lua acum. Am avut o discuţie cu ele şi va fi un concurs între ele, pentru a demonstra cine are mai mari şanse de a reprezenta România mai bine la Jocurile Olimpice. Fetele vor participa la nişte concursuri, pentru a fi evaluate şi de arbitri neutri, nu e un proces simplu. Fiecare dintre cele două are bastonul de mareşal. Fiecare dintre cele două îşi doreşte să fie cea mai bună şi acesta e un avantaj pentru rezultatul nostru la Rio”, a declarat Stoica, citat denews.ro.

Ponor şi Iordache sunt de acord cu propunerea federaţiei, pe care o consideră productivă.

„Este o concurenţă normală. Eu cu Larisa oricum ne încurajam una pe alta, iar cine o să fie cea mai bună o să plece mai departe. Ne-am fi dorit amândouă să fim acolo şi ne-am fi dorit foarte mult să ne putem încuraja şi susţine personal la Rio, însă dacă aşa este legea, nu avem ce să facem. Am luptat pentru echipă şi pentru acest loc cu echipa la Olimpiadă. Însă dacă ea va fi mai bună, s-o ajute Dumnezeu să fie sănătoasă, să rămână sănătoasă şi să poată aduce o medalie României”, a precizat Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena.

„Este o luptă de echipă, pentru că ne încurajăm reciproc, suntem alături una de cealaltă. Sperăm să fim sănătoase şi cred că orice este posibil”, a completat Larisa Iordache.

Nadia Comăneci a vorbit în urmă cu câteva zile despre posibilitatea ca ţara noastră să aibă, totuşi, două gimnaste în Brazilia, dar Adrian Stoica este de părere că un astfel de scenariu are puţine şanse de reuşită.

„Este un vis mai mult decât o posibilitate. Regulamentele de calificare ale Federaţiei Internaţionale de Gimnastică sunt extrem de riguroase, inclusiv în cee ce priveşte acordarea wild-cardurilor. Noi am făcut un demers la Federaţia Internaţională de Gimnastică, dintr-un simplu motiv de etică sportivă, pentru că singurele medalii care nu se califică în Campionatul Mondial anterior Jocurilor Olimpice sunt cele de la individual compus, mai mult, singura situaţie care există acum în califciări este cea a Larisei Iordache.

Am mari îndoieli, o să vedem ce răspunde Federaţia Internaţională de Gimnastică şi în situaţia în care vom primi un răspuns îl vom face public. Este un regulament de acordare a wild-cadurilor. Gimanastica românească nu este în niciuna dintre aceste criterii de acordare a wild-cardurilor. Aşteptăm să vedem. A mai fost un campion mondial la bară, care a apelat la acest wild-card din poziţia de campion mondial, nu a reuşit să înduplece legile federaţiei internaţionale”, a explicat Stoica.