Sari la conținut

50.000 de suporteri îi cer unui fotbalist să se despartă de iubita lui

Peste 50.000 de suporteri vor să protesteze față de iubita unui atacant Arsenal, Alexis Sanchez, deoarece microbiștii consideră că ea este vinovată că fotbalistul „s-ar fi îngrășat” și nu mai are o condiție fizică la fel de bună.

sanchez-and-gf-e1500647680165

FOTO: The sun

Suporterii chilieni s-au organizat pe un grup de Facebook. Evenimentul a strâns deja 55.000 de membri care au confirmat prezența la marșul care va avea loc în jurul stadionului național din Chile, relatează Independent.

Fanii sunt nemulțumiți de performanțele de la echipa națională a jucătorului Alexis Sanchez, după ce un fost antrenor al echipei a declarat că fotbalistul este „mai gras decât de obicei”. De vină pentru acest lucru este iubita atacatului, Mayte Rodriguez, spun microbiștii, și îi cer acestuia să se despartă de ea pentru a fi în formă pentru Cupa Mondială din Rusia, din 2018.

Nu este prima oară cât suporterii au organizat un protest legat de Alexis Sanchez. Mai mult de 14.000 și-au anunțat atunci prezența, anul acesta, la eveniment pentru a-i cere fotbalistului să plece de la Arsenal, însă doar cinci au venit până la urmă la protest.