Patru antrenori sunt în cărți pentru a-l înlocui pe Daum la națională

Data actualizării: Data publicării:
daum

România a ratat din nou calificarea la un Campionat Mondial, iar şansele ca selecţionerul Christoph Daum să rămână la cârma tricolorilor sunt infime. Cum contractul acestuia va expira la finalul meciului cu Danemarca (8 octombrie), Răzvan Burleanu, președintele FRF, va anunţa, cel mai probabil, la acel moment, despărţirea de german, scrie digisport.ro.

combo favoriti nationala digisport
Foto: digisport.ro
 Ţinând cont că de acel moment ne mai desparte aproximativ o lună, Federaţia Română de Fotbal şi-a întocmit deja o listă, pe care sunt deja patru nume despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă. Este vorba de Cosmin Contra, Dan Petrescu, Gică Hagi şi Walter Zenga.

„Dincolo de aceste două meciuri, e pur şi simplu o schimbare totală de care noi avem nevoie în fotbal. Dincolo de acest obiectiv neîndeplinit, această necalificare, trebuie să vedem ce e de făcut”, a recunoscut Răzvan Burleanu.

După ce experimentul încercat cu Daum, un antrenor care nu cunoştea fotbalul românesc, a dat greş, e de aşteptat ca succesorul său să fie un tehnician care a fost implicat mult în fenomen, în Liga 1.  Citiți aici care sunt atuurile fiecăruia dintre cei patru favoriți pentru a-i lua locul lui Daum la națională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri