Sari la conținut

Preliminarii CM 2018 | Jucătorii vor câte o mașină, primă de calificare

Echipa națională a României a plecat în Armenia, pentru meciul din a doua etapă a Grupei E din calificările pentru Cupa Mondială din 2018. Peste trei zile urmează o altă deplasare, cea din Kazahstan,iar obiectivul tricolorilor este câștigarea a 6 puncte din prima dublă a preliminariilor, scrie digisport.ro.

tricolori2

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit despre obiectivele celor două meciuri din cele mai lungi deplasări din actuala ediție a preliminariilor.

„Suntem pregătiți cu toții de aceste două meciuri, care nu sunt deloc ușoare. Obiectivul este să luăm toate cele 6 puncte. Cunoaștem problema de infrastructură din Kazahstan, unde avem o suprafață cu gazon artificial, care nu se prezintă în cele mai bune condiții. Suntem încrezători”, a declarat Răzvan Burleanu, la plecarea delegației României.

„Și Rusia e departe, avem un meci amical acolo și contează unde-l joci, mai la est sau mai la vest. Kazahstan e membru UEFA și atunci implicit și în campaniile de calificare pentru europene sau mondiale e posibil să ne întâlnim”, a mai spus președintele Federației.

După ce jucătorii au cerut ca primă de calificare câte o mașină, șeful FRF le-a dat un răspuns pe măsură: „Cred că drumul până în Rusia e puțin cam lung, ca să îl faci în mașină; cred că tot cu avionul îl facem”.

Burleanu a fost întrebat și despre afirmația portarului Ciprian Tătărușanu, care a spus că nu ar considera un eșec o nouă ratare a calificării la Cupa Mondială, turneu final la care România nu a mai participat din 1998.

„Cred că Ciprian Tătărușanu a vrut să introducă o altă nuanță. Ultimul Campionat Mondial la care am participat a fost cel din 1998 și a fost foate dificil să ajungem și la Campionatul European, unde în afara calificării din 2016, singurul turneu final în 15 ani a fost cel din 2008. Trebuie să facem multe lucruri pentru a recupera dealajul dintre Est și Vest, pe care îl vedem și la echipele de club, e realitatea pe care o avem. Cu siguranță, Ciprian și ceilalți jucători sunt încrezători, altfel nu ne-am mai duce la luptă”, a mai precizat Burleanu.

Armenia - România se joacă sâmbătă, 8 octombrie, iar Kazahstan - România se joacă marți, 11 octombrie.

Lotul României pentru dubla cu Armenia și Kazahstan

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra);

Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Valerică Găman (Karabükspor), Cosmin Moți (Ludogorets), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Alin Toșca (FC Steaua București), Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Enache (FC Steaua București), Iasmin Latovlevici (Karabükspor);

Mijlocași: Eric Bicfalvi (Tom Tomsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Răzvan Marin (FC Viitorul), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Adrian Popa (FC Steaua București), Andrei Prepeliță (FC Rostov), Dorin Rotariu (Dinamo);

Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Deportivo La Coruna), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Denis Alibec (Astra).