Sari la conținut

Handbal feminin: România a învins Lituania și s-a calificat la Campionatul European 2016

Tricolorele, fără vedetele Cristina Neagu și Oana Manea, s-au impus clar, la o diferență de zece goluri, asigurată încă din prima repriză (20-11 la pauză).

După 1-1 (min. 2), România a luat jocul pe cont propriu și s-a desprins la 4-1 (min. 6), ecartul a crescut la 10-2 (13), 12-3 (15) și apoi la 15-4 (21). A urmat un reviriment al echipei baltice, concretizat prin trei goluri consecutive: 15-7 (23). Diferența de zece goluri a fost refăcută în min. 29, 20-10, dar la pauză scorul a fost 20-11.

În min. 35, avantajul României era din nou de 11 goluri, 23-12, dar Lituania a reușit să se apropie la 7 goluri, 28-21 (51), dar tricolorele au ridicat tempoul pe final și s-au impus cu 34-24.

În celălalt meci al grupei, Norvegia a dispus de Belarus în deplasare cu 32-22, obținând de asemenea calificarea la turneul final din decembrie, găzduit de Suedia.

La Kaunas au evoluat echipele:

Lituania: Gabriele Janusauskaite, Benita Sliupaite — Rita Repeckaite (3 goluri), Roberta Ivanauskaite, Aukse Rukaite-Sviderskiene, Brigita Ivanauskaite (7), Dovile Ilciukaite (3), Diana Satkauskaite (5), Evelina Stukaite, Audinga Kniubaite (1), Daiva Drevinskiene, Emile Aglinskaite, Inesa Verbovik (4), Vilte Lubyte, Simona Kazlauskaite (1), Amanda Vareikiene. Selecționer: Antanas Skarbalius.

România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu — Aneta Udriștioiu (3), Gabriella Szucs (1), Aurelia Brădeanu, Gabriela Perianu (3), Valentina Ardean Elisei (4), Bianca Tiron (3), Carmen Cartaș (1), Mădălina Zamfirescu, Ana-Maria Tănăsie (4), Melinda Geiger, Eliza Buceschi (4), Florina Chintoan (6), Patricia Vizitiu (2), Laura Chiper (1). Selecționer: Tomas Ryde.

Au arbitrat bulgăroaicele Silvia Markovska și Jonko Vuțov, delegat EHF fiind ucraineanul Vasili Feghir.

În clasament, pe primul loc se află Norvegia, cu 8 puncte, urmată de România, 8 puncte, Belarus, 4 puncte, Lituania, 0 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.

Ultimele meciuri se vor juca pe 4 iunie: România - Belarus (la Piatra Neamț) și Norvegia - Lituania.