Victorie de excepție pentru Marius Copil. A învins un triplu câștigător de Grand Slam

Data publicării:
marius copil_fb

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat în optimile turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 524.340 euro, luni, după ce l-a învins pe elveţianul Stan Wawrinka în trei seturi, cu 3-6, 7-6 (5), 6-4.

2018 Rolex Shanghai Masters - Day 1
Foto: GettyImages

Copil (28 ani, 56 ATP), finalist la ediţia trecută a turneului, a obţinut victoria după o oră şi 47 de minute în faţa celebrului său adversar (33 ani), care la prima confruntare în care arădeanul a avut o poziţie mai bună în clasamentul mondial decât elveţianul (57 ATP).

Marius Copil şi-a pierdut serviciul o singură dată în primul set, iar acest lucru a făcut diferenţa, Wawrinka impunându-se cu 6-3. În actul secund, cei doi au mers cap la cap până în tiebreak, deşi Wawrinka şi-a creat două mingi de break, iar Copil trei. Românul a reuşit să încline balanţa şi s-a impus cu 7-5, egalând situaţia la seturi. În decisiv, Copil a reuşit să fructifice destul de devreme una din cele patru mingi de break şi şi-a păstrat avantajul până în finalul setului, câştigat cu 6-4.

Românul a reuşit 11 aşi în acest meci, iar Wawrinka a avut 13, jucătorul din Ţara Cantoanelor totalizând mai multe puncte, 97-85.

Wawrinka a câştigat primele două confruntări cu Copil, în 2013 în primul tur la Madrid, cu 6-4, 6-4, şi în 2015, în turul al doilea la Australian Open, cu 7-6 (4), 7-6 (4), 6-3. În optimi, Copil îl va înfrunta pe învingătorul dintre spaniolul Fernando Verdasco, al şaselea favorit, şi bulgarul Alexandar Lazarov. Marius Copil şi-a asigurat un cec de 8.815 euro şi 20 de puncte ATP.

Copil va juca şi la dublu, alături de ungurul Marton Fucsovics.

Fazele finale ale turneului de la Sofia sunt transmise în direct de Digi Sport.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...