Trei tronsoane de drumuri naţionale au fost închise din cauza vremii

Data publicării:
Semn de drum închis pe un drum înzăpezit.
Trei tronsoane de drumuri naţionale au fost închise din cauza vremii. Foto: Raul Giuglea/Inquam Photos

Trei tronsoane de drumuri naţionale au fost închise, sâmbătă seara, din cauza ninsorilor și a vântului puternic, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

Porțiunile închise sunt:

  • DN2 E85 Buzău - limita cu judeţul Vrancea;
  • DN22 Râmnicu Sărat - limita cu judeţul Brăila;
  • DN2 B Buzău - Brăila.

Poliţia le recomandă persoanelor care intenţionează să călătorească în această perioadă să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-şi echipeze maşina cu anvelopele de iarnă.

De asemenea, poliția recomandă atenţie sporită la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitarea opririi sau a staţionării în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

Mai mult de jumătate de țară se află sub cod gaben de ninsori și viscol, sâmbătă și duminică.

Regiunea în care au fost închise tronsoanele de drum național - jumătatea de sud a Moldovei și jumătatea de est a Munteniei - este sub cod galben de ninsori, aici fiind anunţat şi viscol care poate provoca acumulări mari de zăpadă. Vântul poate atinge şi 50 - 70 de kilometri la rafală.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri