Paradă de politicieni de Ziua Unirii. Invitat de onoare a fost președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti

Data publicării:
politicieni-1

Paradă de politicieni în Bucureşti de Ziua Unirii. Rând pe rând, demnitarii şi-au făcut apariţia la festivităţile de 1 Decembrie. Au depus coroane, s-au salutat politicos şi au evitat orice confruntare.

Traian Băsescu a avut un invitat de onoare la paradă, pe preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Şeful statului a ales să fie o gazdă bună şi a evitat băile de mulţime. Chiar şi aşa nu a scăpat de huduieli.

Şi premierul Victor Ponta a stat departe de mulţime. Şeful Guvernului a venit la paradă cu fiul său. Al doilea om în stat, Crin Antonescu, a preferat compania fostului preşedinte Emil Constantinescu şi a directorului Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu.

La final, politicienii s-au declarat mulţimiţi de spectacol. „Există, sigur, patriotism în România de astăzi. Depinde de noi toți să avem grijă să nu moară”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea.

A fost un gest de normalitate când premierul i-a întins mâna președintelui”, a remarcat fostul premier Adrian Năstase.

Pentru politicieni, ziua de 1 Decembrie se încheie la recepţia de la Palatul Cotroceni. Liderii USL au anunţat însă că nu vor onora invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...