Ploi şi frig în toată România, cod portocaliu de inundaţii în Dobrogea. Precipitaţiile continuă până miercuri

Data publicării:
ploi

Frigul a pus stăpânire pe România odată cu ultima zi a lunii septembrie. Temperaturile sunt cu zece grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă, iar ploile nu s-au oprit ore bune. A fost în vigoare un cod galben de precipitaţii în 21 de judeţe, iar luni seară a intrat în vigoare codul portocaliu în Bucureşti şi opt judeţe: Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov.

În aceste regiuni, meteorologii anunţă că se pot acumula cantităţi de apă ce pot depăşi chiar şi 80 de litri pe metru pătrat.

Marţi, temperaturile din timpul zilei vor fi cu aproximativ zece grade mai mici decât cele normale pentru această perioadă, iar vântul va prinde viteze ce pot depăşi 80 de km/oră.

Codul portocaliu de ploi este valabil până pe 2 octombrie, ora 2.

Pentru luni noapte însă, este în vigoare un alt cod portocaliu, hidrologic de această dată, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea. Aici, râurile pot depăşi cotele de inundaţii, întrucât în Dobrogea plouă încontinuu de duminică.

La Constanţa, spre exemplu, canalizarea din cartierele mărginaşe nu a făcut faţă ploilor abundente. Ca măsură de siguranţă, pompierii au montat diguri gonflabile în jurul blocurilor din zone inundabile.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri