Se prelungeşte şomajul tehnic la Ford, din cauza vânzărilor slabe pe piaţa internaţională

Data publicării:
ford b max

 

De exemplu, luna aceasta vor munci 4 zile din 5 pe săptămână, iar între 21 - 28 aprilie toţi angajaţii vor fi în concediu de Paşte. În luna mai, salariaţii Ford vor avea 8 zile de somaj, iar în iunie 9.  

În zilele în care nu vor veni la fabrică, angajaţii vor primi 80% din salariul de bază. Măsura îi vizează numai pe muncitorii de la secţia de vehicule, nu şi pe cei de la motoare.  

„Deşi Ford B-Max rămâne unul dintre cele mai bine vândute modele din segmentul său, cererea la nivel european pentru monovolumele din clasă mică a scăzut. Ca urmare a acestui fapt, Ford România îşi reajustează volumele de producţie pentru modelul B-Max şi are în plan oprirea activităţii în Secţia de Operaţiuni Vehicule timp de opt zile în luna mai, respectiv nouă zile în luna iunie. În ceea ce priveşte Secţia de Producţie Motoare, nu anticipăm zile fără producţie în lunile mai şi iunie”, a declarat Ana-Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al Ford România, citat de Mediafax.

Constructorul auto va continua să îşi adapteze volumele de producţie la cererea din piaţă, a adăugat ea.

Producţia B-Max a fost oprită temporar şi în lunile februarie şi martie, potrivit anunţurilor anterioare ale Ford.

Anul trecut, producţia de automobile a fabricii din Craiova a fost oprită pentru aproximativ 35 de zile, în timp ce la motoare producţia a fost sistată timp de şapte zile.

Ford produce în prezent la Craiova modelul B-Max şi motoare pe benzină EcoBoost de 1,0 litri şi 1,5 litri, acesta din urmă echipând modele produse în America de Nord şi Asia. Modelul B-Max este produs doar la fabrica din Craiova, asamblarea fiind lansată la jumătatea anului 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri