Live

Ce impact are lista candidaților USR-Plus la sectoare asupra negocierilor cu PNL. Gorghiu: „Nu ne permitem să pierdem Bucureștiul”

Data actualizării: Data publicării:

USR-PLUS și-a anunțat canidații cu primăriile de sector, dar negocierile cu PNL continuă pentru candidați comuni la alegerile locale din această toamnă. Dan Barna, președintele USR, spune că discuțiile sunt deschise și că cei 6 candidați propuși nu trebuie să fie neapărat primari, ci ar putea ocupa și alte funcții, iar că anunțul candidaților ar fost făcut din motive de transparență. Alina Gorghiu, prim-vicepreședinte PNL, spune pe de altă parte că negocierile ar trebui duse în privat și apoi ar trebui anunțat public rezultatul, dr că dreapta nu își permite să piardă Bucureștiul, iar negocierile cu USR vor continua.

Ar fi fost cumva straniu să nu fim pregătiți pentru București. Credem că e foarte firesc să arătăm oamenilor care sunt candidații, care sunt opțiunile, asta neînsemnând din niciun punct de vedere că nu susținem orice variantă prin care singurul mandat de până acum al Gabrielei Firea rămâne unic.

Din perspectiva asta, chiar aseară am avut o nouă discuție cu Ludovic Orban, o să ne mai vedem și peste două zile din nou”, a spus Dan Barna.

Negocierile sunt deschise. Candidații pe care noi îi propunem nu îi propunem cu eticheta de primar, unii pot să fie viceprmari, city manager, există soluții, toată această negociere cu Ludovic Orban - tocmai asta încercăm, să construim un scenariu, o alternativă, în care bucureștenii să regăsească o speranță de credibilitate, pentru că ce propune PSD se vede în orice colț al orașului”, a adăugat el.

În general, prima regulă din negociere e că nu faci public ce vrei să discuți, ci întâi discuți în privat și apoi faci public ce ai negociat. Este strategia USR, asta nu înseamnă că este vătămat acest proces din perspectiva PNL, nu e de supărare. Dacă reușești cu acești candidați comuni, poți să dai și o majoritate parlamentară, dacă vom rata momentul înțelegerii la alegerile locale, vor fi consecințe. Cred că niciunii dintre noi nu ne permitem să pierdem Bucureștiul, nu vreau să cred că ambiții personale vor duce la pierderea Bcureștiului”, a spus Alina Gorghiu.

Am avut o ședință de campanie ieri și am discutat și subiectul București. Premisa de la care pornim este următoarea: situația politică, sanitară, economică actuală impune obligatoriu politicieni responsabili și formule sănătoase pentru fiecare localitate. Nu am ascuns niciodată preferința de a încerca o formulă de alianță, astfel încât centre mari, care acum sunt monopol PSD, de exemplu Capitala, care din diverse motive, inclusiv orgolii politice – a fost un fiasco total, dar care ar trebui să ne arate calea de urmat. Am încurajat în fiecare moment calea dialogului constructiv între PNL și USR și celelalte forțe de dreapta, pentru că și PMP este o variantă în formula aceasta care să bată stânga, a adăugat Gorghiu.

În ceea ce privește restul țării, USR-Plus și PNL vor negocia la nivel local și vor decide dacă vor avea candidați comuni sau vor merge separat, au spus Gorghiu și Barna.

Există zone profund PSD-izate ale României unde este nevoie de o colaborare a tututor forțelor de dreapta”, a spus Barna, precizând că se referă în special la județe din sudul țării sau din sudul Moldovei, controlate de PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Alina Gorghiu anunță că l-a adus pe Dan Duru în țară. „A crezut că poate să scape”

Partenerii noștri