Live

Orban, despre modificarea datei alegerilor locale: Cum să amâni alegerile? Numai PSD se poate gândi la aşa ceva

Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Premierul Ludovic Orban a exclus posibilitatea amânării datei alegerilor locale, stabilită pentru 27 septembrie, în condiţiile în care birourile electorale au înregistrat deja candidaturile.

"Am văzut declaraţiile năstruşnice ale liderului PSD privitoare la o posibilă amânare a alegerilor... Din punctul meu de vedere, alegerile se pot ţine fără niciun fel de problemă în data de 27 septembrie. Noi am pregătit ordinul comun al ministrului Afacerilor Interne, al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, un ordin prin care să asigurăm măsuri de protecţie sanitară pe toată perioada derulării campaniei electorale şi, de asemenea, în ziua votului, în cursul procesului de votare. De altfel, s-au depus candidaturile. Cred că astăzi rămân definitive toate candidaturile. Cum să amâni alegerile? Numai PSD se poate gândi la aşa ceva", a declarat sâmbătă premierul Orban, citat de Agerpres.

Ludovic Orban este de părere că social-democraţilor le este frică de alegeri şi că, prin amânarea acestora, ar încerca 'să mai rămână la putere', având majoritate în Parlament.

"Sigur că le e frică de alegeri şi îşi imaginează că pot să mai rămână la putere neţinând alegerile. De altfel, dacă aţi urmărit, majoritatea controlată de PSD în Parlament a mai făcut o boacănă. Au votat o lege prin care au hotărât ca parlamentarii să decidă data alegerilor parlamentare, adică parlamentarii, al căror singur interes este să îşi prelungească cât mai mult mandatul, să hotărască ei când vor fi alegerile. Dacă ar fi după PSD-iştii din Parlament, ei nu ar mai vota niciodată alegerile, ca să rămână în Parlament. Sigur că le-am atacat la Curtea Constituţională această inepţie şi sigur că, atunci când vor impune Constituţia şi legea, Guvernul va stabili şi data alegerilor parlamentare, aşa cum este normal", a adăugat Ludovic Orban.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Greblă: Peste 900 de români s-au înscris pentru a vota prin corespondență la prezidențiale și parlamentare. Sper să fie cât mai mulți

Ludovic Orban, despre rocada candidaților PSD și PNL: Se schimbă ca șosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

Românul din Suedia cu plăcuțe M...PSD a intrat în politică. Cărui partid s-a alăturat Răzvan Ştefănescu

Ludovic Orban ameninţă Guvernul cu plângere penală dacă va „da liber traseismului politic al aleşilor locali”

Partenerii noștri