Live

BACALAUREAT 2020. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisă la Limba și literatura română

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Absolvenţii de liceu susțin luni, 22 iunie, proba scrisă la Limba română de la Bacalaureat 2020. Examenul se va desfășura în condiţii speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. Examenele de la BAC 2020 vor continua cu proba la limba maternă și proba obligatorie a profilului, iar primele rezultate vor fi afişate pe 30 iunie.

Programul primei sesiuni de la BAC 2020

În perioada 11 - 17 iunie s-a desfăşurat echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.

Luni, 22 iunie, este programată prima probă scrisă din examenul de Bacalaureat - cea la Limba şi literatura română.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine marţi, 23 iunie, proba la Limba şi literatura maternă - proba E b) - proba scrisă.

Miercuri, 24 iuni, va avea loc proba obligatorie a profilului - proba E c) - proba scrisă, iar joi - proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E d) - proba scrisă.

Ce nu au voie să facă absolvenții de liceu în sala de examen 

Potrivit regulilor publicate în Monitorul Oficial, candidații la Bacalaureat 2020 nu au voie să intre în sălile de examen cu telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit pentru rezolvarea subiectelor.

Toate aceste obiecte vor fi lăsate în sala de depozitare stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Cei care refuză să depoziteze aceste obiecte nu vor fi primiți în sala de examen.

Absolvenții de liceu nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

Rezultatele la Bacalaureat 2020 și contestații

Primele rezultate vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 12:00. Contestaţiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 20:00, şi pe 1 iulie, între 8:00 - 12:00.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe data de 5 iulie.

De la mijlocul lunii martie, când a fost decretată starea de urgenţă pe teritoriul României, elevii nu au mai intrat în sălile de clasă, toate cursurile desfăşurându-se, pentru prima oară, online.

Pentru elevii din anii terminali de studiu - clasa a VIII-a şi clasa a XII-a/ a XIII-a - au fost organizate zilnic cursuri televizate, printr-un parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Televiziunea naţională. Lor le-au fost puse la dispoziţie materiale pentru pregătirea online şi teste de examen.

La începutul lunii iunie, în timpul stării de alertă, în şcoli s-au putut organiza cursuri de pregătire pentru materiile de examen, dar cu respectarea unor măsuri stricte de siguranţă - măşti, distanţă între bănci, culoare unice de intrare şi ieşire în/din unităţile de învăţământ.

Calendarul sesiunii speciale la Bacalaureat 2020

Absolvenţii de liceu care la Bacalaureat vor avea temperatura peste maximul admis, vor fi în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu vor participa din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiunea specială a acestui examen.

29 iunie - 3 iulie - înscrierea candidaţilor;
6 iulie - Limba şi literatura română - proba E a) - proba scrisă
7 iulie - proba obligatorie a profilului - proba E c) - proba scrisă
8 iulie - proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E d) - proba scrisă
9 iulie - Limba şi literatura maternă - proba E b) - proba scrisă
10 iulie - afişarea rezultatelor (ora 12,00)
10 iulie - depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 - 19,00)
12 iulie - afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

Cum vor fi afișate rezultatele la Bacalaureat 2020

O premieră a examenelor din acest an este anonimizarea rezultatelor. Numele elevilor vor fi codificate, astfel că la avizier, precum și pe pagina online dedicată rezultatelor de la Bac 2020 vor apărea coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat de la Bacalaureat va primi anterior afișării rezultatelor codul specific.

Rezultatele examenului de bacalaureat 2020 vor fi afișate la avizierele liceelor, prin postare pe pagina de internet a liceelor și prin postare pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rezultate BAC toamnă 2020. Un elev a luat 10 pe linie, pentru prima dată în ultimii 18 ani

Rezultate BAC toamnă 2020. Notele absolvenților au fost publicate pe edu.ro

Elevii care au luat 10 la Bac primesc câte 3.000 de lei. Stimulent de 1.000 de lei pentru nota maximă la Evaluarea Națională

Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă. 55 de candidaţi au fost eliminaţi de la proba obligatorie a profilului

Partenerii noștri