Live

Exclusiv Ministrul Agriculturii vrea să limiteze importurile de carne de pasăre, miere, făină și mălai din Ucraina

Data publicării:
ANPC: „Folosirea în produse a unor aditivi alimentari, omologaţi de instituţiile de specialitate nu este periculoasă pentru consumator”. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Ministrul Agriculturii vrea să limiteze importul altor produse agricole din Ucraina, pe lângă cereale. Florin Barbu a dat ca exemplu carnea de pasăre, mierea, făina de grâu sau mălaiul, unde consumul este acoperit din producția internă. Subiectul urmează să fie discutat cu ministrul ucrainean al Agriculturii, a precizat el la Interviurile Digi24.ro.

„Vorbesc cu ministrul ucrainean, care a acceptat această schemă de interdicție pe 30 de zile. Schema propusă de Guvern a fost foarte bună. Ucraina este de acord ca pe o perioadă de 30 de zile să nu intre cerealele în România”, a spus Barbu.

Ministrul a spus că va discuta cu oficialii ucraineni și despre licențierea altor categorii de produse, pe lângă cereale.

„Voi pune în discuție, acolo unde România are anumite produse și are grad de autosuficiență de 100%, să încercăm să limităm accesul lor în România, pentru a ajuta fermierii și procesatorii români. Să vă dau un exemplu: pe carnea de pui, România are grad de autosuficiență de 100%. La fel pe miere, pe făină, mălai”, a explicat ministrul.

În acest moment, în magazinele din România se găsesc produse ca ulei, zahăr sau făină din Ucraina.

„Am identificat anumite cantități, dar trebuie luată o anumită măsură. Am propus ca majoritatea produselor care intră în România, de exemplu ulei vrac, și o societate din România îl importă, face doar ambalare și comercializare, putem pune cheltuielile în prețul de cost al acestui produs și un adaos comercial de 5%. Pentru că nu e procesator sau producător, este un simplu distribuitor”, a spus ministrul.

„O să avem discuții bilaterale și voi pune pe tapet și aceste produse pe care România le produce și avem un grad de autosuficiență de 100%. Dacă nu se va ajunge la un numitor comun, venim cu altă schemă, prin care dacă importă produse din Ucraina vrac și în România nu se face decât ambalare, putem veni în fișa de cost al produsului să bage cheltuielile de ambalare, de transport și un adaos comercial de maxim 5% și atunci nu cred că va mai fi competitiv cu procesatorul român și cu grânele și floarea soarelui din România”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski cere țărilor NATO vecine cu Ucraina să intercepteze rachetele rusești deasupra teritoriului ucrainean

Ucraina anunță că își trimite sportivii la JO de la Paris 2024: E deja o victorie că putem participa în condiţii de război

Zelenski a discutat cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

Un rus care și-a vopsit părul în mai multe culori a fost amendat pentru „discreditarea armatei”

Partenerii noștri