Live

Hubert Thuma, șeful CJ Ilfov, despre proiectul de eutanasiere a pisicilor fără stăpân: Soluția nu e uciderea în masă

Data actualizării: Data publicării:
Hubert Thuma, în birou, cu o pisică luată de pe stradă. Foto: Facebook

Hubert Thuma a reacționat la propunerea legislativă inițiată de deputatul Daniel-Liviu Toda şi susţinută de alţi cinci deputaţi neafiliaţi, care prevede ca pisicile de pe stradă, considerate a fi fără stăpân, să fie capturate, duse în adăposturi şi eutanasiate în cazul în care nu sunt adoptate. Președintele CJ Ilfov condamnă dur inițiativa, într-o postare pe Facebook, și spune că va lupta pentru ca acest proiect de lege „să fie un eșec total”. „Avem animale pe străzi, câini și pisici, din cauza iresponsabilității oamenilor”, iar „soluția nu e uciderea în masă”, spune Thuma. „Oameni buni, indiferent de lupta politică și de alegerile pe care le facem, empatia trebuie să ne fie carte de vizită! Empatia e semn de civilizație”, subliniază șeful CJ Ilfov.

Hubert Thuma: Pisicile de pe străzi să fie strânse, duse în adăposturi și eutanasiate, dacă nu sunt adoptate. Asta prevede un proiect de lege inițiat de Daniel Toda, deputat ales pe listele USR, acum membru REPER.

Condamn ferm această inițiativă! Voi lupta, mă voi agăța de toate pârghiile pe care le am, astfel încât proiectul de lege să fie un eșec total. Cum a fost USR pentru România.

Avem animale pe străzi, câini și pisici, din cauza iresponsabilității oamenilor. Am spus-o de atâtea ori: Soluția nu e uciderea în masă. Este șocant să vedem, în vremurile moderne pe care le trăim, mentalități atât de învechite și de barbare.

USR s-a promovat a fi partidul oamenilor deschiși la minte, axați pe reforme. Dar s-a dovedit a fi partidul oamenilor care instigă la ură, care blochează proiecte, care promovează ura și lipsa crasă de empatie. În Ilfov, și nu numai, REPERELE USR au fost și sunt: Blocăm, atacăm, distrugem.

Cât despre pisici, eu nu mă rezum numai la a critica această inițiativă, vin și cu soluțiile. Vi le las aici, domnule Toda! Trebuie doar să le transcrieți și să le depuneți sub formă de proiect de lege, dacă tot vă preocupă acest subiect:

- proprietarii de pisici să fie obligați, ca-n cazul deținătorilor de câini, să le sterilizeze și să le microcipeze.
- să se înființeze Registrul de Evidență al Pisicilor cu Stăpân, cum e RECS la câini.
- consiliile locale și județene să subvenționeze anual campanii de sterilizări gratuite pentru pisici;
- oamenii de bine să aibă posibilitatea să amenajeze adăposturi pentru pisicile străzii, cu acordul vecinilor (vezi Istanbul).
- să se înființeze centre de adopții pentru pisici, nicidecum clasicele adăposturi.

Oameni buni, indiferent de lupta politică și de alegerile pe care le facem, empatia trebuie să ne fie carte de vizită! Empatia e semn de civilizație.

P.S: Va las aici o fotografie cu mine și cu Diego. Un motan pe care l-am salvat de pe stradă și care a stat vreme de doi ani la sediul CJ Ilfov. Acum avem iar pisici la birou. Le salvăm, apoi le promovăm spre adopție.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un urs de 300 de kilograme a fost eutanasiat în Alba. Animalul era grav rănit, după ce fusese lovit de un TIR

Pericolul invizibil care omoară felinele de pe „insula pisicilor”. Boala este extrem de infecțioasă și nu există remediu

19 pisici au primit de la președintele Mexicului, prin lege, hrană și îngrijiri pe viață, plus acces nelimitat în palatul prezidențial

Cuplu de francezi condamnat pentru deținerea a 159 de pisici și 7 câini în apartament

Partenerii noștri