Live

Un renumit muzeu din Germania a descoperit că unele din operele de artă ruse pe care le găzduiește sunt falsuri

Data publicării:
Expoziție pe tema falsurilor din avangarda rusă deschisă la Muzeul Ludwig din Koln Foto: Muzeul Ludwig din Köln

Un renumit muzeu din Germania, Muzeul Ludwig din Köln, care găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de artă avangardistă rusă din lume, a dezvăluit vineri că unele dintre lucrările pe care le are sunt falsuri, relatează dpa, preluată de Agerpres.

„După o lungă perioadă în care (falsul) a fost un subiect tabu, un număr din ce în ce mai mare de muzee devin mai transparente cu privire la modul în care se ocupă de lucrările care nu sunt autentice şi fac schimb de experienţă”, au declarat curatorii într-un comunicat.

Atunci când experţii instituţiei au analizat 49 din cele 100 de picturi ruse deţinute de muzeu, aceştia au ajuns la concluzia că 22 ar fi falsuri şi 27, autentice. Demersul a fost făcut în condițiile în care muzeul deschide sâmbătă o expoziţie intitulată „Avangarda rusă la Muzeul Ludwig - Original şi Fals, Întrebări, Cercetări, Explicaţii”.

Lucrările unor artişti ai avangardei ruse au fost deseori falsificate, au explicat curatorii, adăugând că acest lucru s-a întâmplat din cauza impactului stalinismului asupra lumii artistice ruse.

„Chiar şi recent, picturi din această epocă care s-au dovedit a nu fi autentice au fost prezentate în muzee”, au adăugat ei.

Muzeul Ludwig din Köln oferă publicului o colecţie de aproximativ 600 de lucrări ale unor artişti ruşi, ale căror opere datează din perioada 1905 - 1930.

Vizitatorii expoziţiei - deschisă până la 3 ianuarie - vor putea vedea tehnici folosite pentru verificarea autenticităţii lucrărilor: imagini în infraroşu şi raze X, teste ale ţesăturilor şi analiza materialelor. Expoziţia va prezenta de asemenea cum anumiţi pigmenţi ajută la verificarea picturilor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Democraţia este ameninţată”. Reacția lui Scholz după ce un europarlamentar german a fost atacat în timp ce lipea afișe

„Extremiștii sunt complet dezinhibați și ne consideră vânat”. Un europarlamentar german, bătut cu sălbăticie în timp ce lipea afișe

Berlinul vrea să scape de vila lui Joseph Goebbels, ministrul de propagandă al lui Hitler: "Luați-o, e cadou!"

Dezastru în Europa, unde sunt coduri portocalii de furtuni. Inundații în Germania și Olanda, grindină cât mingea de ping-pong în Franța

Partenerii noștri