Live

Primele imagini din cel de-al optulea sezon al 'Game of Thrones', dezvăluite de HBO

Data actualizării: Data publicării:

Primele imagini din cel de-al optulea sezon al serialului ''Game Of Thrones'' au fost dezvăluite de HBO în timp ce fanii sagăi fantastice epice aşteaptă cu nerăbdare lansarea ultimei serii, relatează Agerpres.

Sezonul final, alcătuit din şase episoade, va fi lansat în luna aprilie şi va aduce deznodământul bătăliei pentru Westeros - la aproape doi ani după sfârşitul sezonului anterior.

HBO a evitat cu meticulozitate scurgerea de informaţii despre ultima parte a acestei francize de succes, aşadar nu este de mirare că imaginile proaspăt lansate nu oferă prea multe indicii în afară de personajele principale care vor reveni pe micile ecrane.

Lena Headey se va întoarce în al optulea sezon în rolul rolul reginei lipsite de scrupule Cersei Lannister, fiind prezentată în imagini lângă Tronul de Fier, aflat în centrul bătăliilor din Westeros.

Emilia Clarke, care a jucat rolul lui Daenerys Targaryen în toate cele şapte sezoane ale "Game of Thrones", va reveni la rândul său, în binecunoscuta înfăţişare argintie.

Kit Harington, interpretul personajului Jon Snow încă de la debutul seriei, în 2011, este prezent de asemenea în imaginile dezvăluite de HBO. Sezonul şapte a adus o revelaţie uluitoare cu privire la provenienţa personajului său, iar telespectatorii speră să afle deznodământul până la sfârşitul celui de-al optulea sezon.

Maisie Williams, în vârstă de 21 de ani, va reveni de asemenea în rolul Arya Stark, fiica băieţoasă de provenienţă nobilă.

Printre celelalte vedete care se vor întoarce pe micile ecrane în ultimul sezon se numără Sophie Turner, în rolul Sansa Stark, Nikolaj Coster-Waldau, interpretul personajului Jaime Lannister, dar şi Peter Dinklage, în rolul Tyrion Lannister.

''Game of Thrones'' este bazat pe seria de romane fantastice semnate de George R. R. Martin ''A Song of Ice and Fire'' şi a fost adaptat pentru televiziune de David Benioff şi D. B. Weiss.

Această sagă pentru micile ecrane a devenit unul dintre cele mai urmărite seriale de televiziune, iar actorii săi au ajuns vedete celebre în întreaga lume, cu toate că mulţi dintre ei nu erau cunoscuţi anterior.

Primul episod din cel de-al optulea sezon al ''Game of Thrones'' va fi difuzat în premieră duminică, 14 aprilie, potrivit HBO. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina îl acuză pe un actor sârb care va juca în serialul „The White Lotus” că susține Rusia. Putin l-a decorat în 2018

George R.R. Martin și John Grisham dau în judecată OpenAI, pentru că le-au fost folosite textele pentru a antrena boți

A murit actorul Darren Kent, cunoscut pentru rolurile din Game of Thrones și Dungeons and Dragons

Povestea din „Black Mirror” care a scos în stradă vedetele de la Hollywood. Grevă istorică a actorilor: „Nu avem nevoie de AI”

Partenerii noștri