Live

Un tânăr a călătorit cu „Tindersurfing” timp de două luni prin Europa

Data publicării:
FOTO: Instagram

Un belgian, cu o idee îndrăzneață, a călătorit timp de două luni prin Europa, găsindu-și locurile de cazare prin aplicația „Tinder”.

Anthony Botta, un tânăr de 25 de ani care locuiește în Bruxelles, a creat conceptul de „Tindersurfing”, după ce a petrecut o vară plimbându-se prin Europa și dormind la localnice cu care era „potrivit” pe Tinder, notează Independent.

El a vizitat opt țări diferite: Belgia, Olanda, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Cehia și Polonia - și a stat la la 21 de gazde, în total.

Tânărul a reușit astfel să economisească bani, să cunoască persoane și diverse culturi. Botta a vrut să se bucure de vacanța pe care o are, după ce a terminat universitatea și înainte să înceapă job-ul în martketing.

„Am vrut să profit cât mai mult de vară. În trecut am avut și alte idei. De exemplu, m-am plimbat prin Europa cu bicicleta cu un iepure. Anul acesta am recurs la Tindersurfing pentru că mi s-a părut o modalitatea bună să călătoresc și să mă distrez”, a spuns belgianul.

FOTO: Instagram

Înainte să ajungă într-un oraș, tânărul își căuta „potriviri” pe Tinder și le trimitea un videoclip de-al lui de pe YouTube în care povestea planul lui. Reacțiile au fost mixte:unele fete au acceptat, altele l-au insultat.

„Nu sunt foarte pretențios pentru că, până la urmă, căutam un loc unde să mă cazez”, spune tânărul.

Botta a povestit cea mai neplăcută experiență din călătoria lui: „După două luni pe drum, am ajuns într-un apartament mic din Polonia. Atât de mic încât își spăla vasele la duș. A fost dezgustător. Plus că era fumătoare, iar asta nu e pentru mine”, spune el.

Pe de altă parte, în Munchen a avut o experiență pozitivă: „În Munchen am stat la o domnișoară care locuia într-o vilă enormă. Avea piscină, saună, jacuzzi, sala de fitness”.

FOTO; Instagram

„O altă experiență plăcută am avut în Koln, unde gazda era perfectă. Inteligentă, drăguță. Pentru o secundă, m-am gândit să nu-mi mai continui călătoria și să petrec toată vara cu ea. Era însă doar a treia oprire și mi-am promis că voi ajunge în mai multe locuri. Țin legătura cu ea, însă”, povestește Botta.

Tânărul a confirmat că a avut relații sexuale cu unele dintre gazdele lui, dar nu de fiecare dată; „Până la urmă e ca orice altă întâlnire pe Tinder: uneori ai relații sexuale, alteori nu. Dacă nu ne potrivim și nu există chimie, atunci dorm mulțumit pe canapea”.

Botta a spus, de asemenea, că, deși întreaga călătorie a fost experiență plăcută, nu le recomandă fetelor să-i urmeze exemplul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Gaza se răspândeşte în întreaga lume. Pornită din SUA, a ajuns până la Sydney

SUA acuză Rusia pentru atacurile cibernetice în Europa: Condamnăm cu fermitate acțiunile serviciului rus de informații

Xi Jinping va face un turneu european în luna mai. Ce țări va vizita liderul de la Beijing

Partenerii noștri