Cod portocaliu de ploi torențiale în 9 județe. Harta zonelor afectate de vremea rea
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi abundente şi instabilitate atmosferică, valabilă miercuri, între orele 3.00 şi 23.00. De miercuri de la ora 9.00, în patru judeţe, dar şi în zonele de munte din alte cinci va fi cod portocaliu, cantităţile de precipitaţii ajungând şi la 70 de litri pe metru pătrat, scrie News.ro.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, între orele 3.00 – 23.00, va fi cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării.
În Europa a fost mai cald decât în Sahara
Noapte „tropicală” în unele zone din țară la sfârșit de martie - temperaturi record
Temperaturi de aproape 30 de grade Celsius la final de săptămână
Lapoviță, ninsori și temperaturi care coboară până la minus 8 grade
Vremea rea a făcut ravagii în țară
De luni, un ciclon din Mediterana schimbă vremea radical
Vremea extremă a făcut ravagii în California
Valul polar vine peste România
Cum va fi vremea săptămâna viitoare
”Începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, anunţă ANM.
Potrivit meteorologilor, îndeosebi în estul şi sud-estul ţării vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.
Totodată, miercuri, în intervalul 9.00 – 23.00, va fi cod portocaliu în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna şi în zona de deal şi de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Bacău şi Braşov.
”Va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp. Va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă (30 iunie), temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în regiunile extracarpatice şi la munte”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News