Live

România, sub semnul furtunii. 48 de avertizări de fenomene meteo periculoase, emise de ANM în ultimele 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:

În ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie, a emis 48 avertizări/atenționări pentru fenomene meteo periculoase, majoritatea de tip Now Casting, care anunțau frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, cantități de apă de până la 50 l/mp. Toate informările privind producerea fenomenelor au fost transmise către autoritățile locale, în vederea dispunerii măsurilor preventive și operative care se impun, se arată într-un comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

De asemenea, în contextul avertizărilor de vreme severă – Cod Portocaliu și Cod Roșu, au fost transmise mesaje de protecție a populației prin intermediul sistemului de avertizare Ro-Alert în județele Alba, Dolj, Maramureș și Sălaj.

În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 28 localități din 6 județe (Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Maramureș și Sălaj). Pompierii militari, sprijiniți de autoritățile locale, au intervenit pentru evacuarea apei din 41 locuințe, 108 curți și beciuri, dar și de pe 12 străzi.

Potrivit primelor estimări, din cauza căderilor de grindină, au fost afectate 93 acoperișuri de case, 10 acoperișuri de bloc, 2 acoperișuri de instituții publice, 255 autovehicule și 204 copaci.

Totodată, în localitatea Șimleu Silvanei din județul Sălaj, din cauza apei infiltrate în locuință, s-a dispus măsura preventivă de evacuare a 6 minori. Aceștia au fost relocați temporar la rude.

Circulația rutieră a fost afectată temporar din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil pe 2 drumuri naționale (DN 1 și DN 66A) și pe un drum județean (DJ 108D).

Precizăm de direcțiile regionale ale CNAIR SA sunt mobilizate să intervină imediat acolo unde situația o impune pentru a înlătura efectele fenomenelor meteorologice în vederea asigurării circulației rutiere în condiții de siguranță pe rețeaua aflată în administrare.

În această dimineață mai erau în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase în județele Hunedoara și Sălaj. Pompierii acționează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodăriile cetățenilor, dar și cu mijloace specifice pentru înlăturarea aluviunilor și materialelor rămase în urma scurgerii apelor.

Recomandările autorităților pentru populație

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență recomandăm cetățenilor ca pe timpul manifestării vântului puternic, să rămână în spații închise care le asigură protecția.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod galben de vânt puternic în 18 județe. HARTA zonelor vizate de avertizarea meteo

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii iunie

HARTĂ. Avertizare meteo de vremea rea: Cod portocaliu și galben de vânt puternic în mai multe zone din țară

Prognoza meteo pentru București. Urmează două zile cu vreme rece, vânt și ploaie

Partenerii noștri