Live

Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Climatolog: Ajungem la contraste termice surprinzătoare chiar în câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
ANM anunță ninsori abundente. Foto: Getty Images

Este cod galben de cantități însemnate de apă în masivele nordice și vestice, iar ploile vor continua și în zilele următoare. Totodată, vom trece brusc de la vreme de primăvară, la temperaturi de iarnă și la ger dimineața și noaptea. Sâmbătă dimineață vor fi minime de minus 19 grade Celsius.

Prognoza pe următoarele zile arată că răcirea accentuată va începe în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie), astfel că, până în 17 februarie vor fi temperaturi maxime de -4...-2 grade și minime de aproximativ -15 grade, nopțile devenind geroase.

Vorbim de o schimbare bruscă de temperatură de aproximativ 15 grade în câteva zile.

Climatologul Roxana Bojariu a explicat la Digi24 că întreaga Europă se confruntă cu modificări bruște de temperatură, în condițiile în care masa de aer rece din Arctica a coborât spre sudul continentului.

"Ajungem la contraste termice surprinzătoare pe parcursul chiar a câteva ore.

Este vorba despre un efect al circulației aerului de la nivelul Polului Nord, din zona Arctică, în atmosfera joasă și înaltă s-a perturbat această circulație care  menținea aerul rece în Arctica. Astfel, aerul rece poate pătrunde mai ușor spre sud, iar pe măsură ce aerul cald dinspre sud a pătruns în Arctica avem și acolo temperaturi mai mari, cu efect asupra menținerii gheții la un nivel mult mai scăzut pentru această perioadă a anului.

Toate au perturbat mersul obișnuit al tipurilor de circulație dinspre vest spre est și variațiile de la nord la sud.

Și în America de Nord, și în Siberia avem această pătrundere de aer foarte rece.

Sunt perturbații în schimbul de căldură între Arctica și zona tropicală", a explicat Bojariu.

Potrivit climatologului, aceste schimbări de temperatură vor avea efecte puternice asupra sistemului nostru imunitar.

"Va trebui să fim atenți, mai ales că acest efort de adaptare bruscă poate avea efect asupra sistemului imunitar. Imunitatea poate scădea în aceste etape de tranziție și va trebui să luăm măsuri mai ales în contextul pandemiei", a adăugat climatologul.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată capitala de 35 de miliarde de dolari construită de la zero în junglă

HARTĂ Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. E vizat și litoralul

Șerpii veninoși vor migra „masiv” în alte țări, din cauza schimbărilor climatice. Avertismentul experților

Prognoza meteo. Săptămâna viitoare va ploua în toată țara. Urmează o perioadă cu temperaturi sub cele obişnuite

Partenerii noștri