Live

Editorial PNL mărește taxele, după ce se jură că nu o face

Victor Ilie Data publicării:

Îi taxează mai mult pe cei cu venituri mari, cei cu activități economice, pe cei profitabili. În teorie, asta ar însemna că acei bani colectați în plus se duc la cei cu venituri mai mici. Însă noi știm de 30 de ani că în practică, acei bani colectați se transformă în poduri prăbușite, firme de casă îmbogățite peste noapte și milionari de partid. De ce credeți că avem PNDL?

Concret, care sunt creșterile:

1. impozitul pe dividende (8% în loc de 5%, asta după ce firmele deja plătesc pe acei bani 16% impozit pe profit);

2. se înjumătățește plafonul pentru microîntreprinderi. Practic, firmele cu venituri între 500.000 Euro și 1.000.000 Euro vor trece de la impozit 1% pe cifra de afaceri la 16% pe profit;

3. Coboară pragul până la care poți aplica normele de venit, de la 100.000 Euro la 25.000 euro. Birocrație în plus (și probabil și impozite mai mari)

pentru cei cu venituri între 25.000 Euro și 100.000 Euro;

4. Se elimină deducerea de 40% aplicabilă celor cu venituri din chirii. Practic, ei plăteau 6% impozit pe venit, acum plătesc 10%;

5. Se va plăti impozit pe venit la orice vânzare de imobil. In prezent, cele sub 450.000 Ron nu se impozitează;

6. Crește TVA pentru HORECA de la 5% la 9%. După ce au fost închiși și restricționați, oamenii mai primesc o povară cadou de la guvern;

7. Se dublează taxele pe clădirile rezidențiale, iar cele nerezidențiale cresc și de 5 ori în unele localități;

Câteva observații pe marginea acestor creșteri:

În ciuda inflației, încasările la bugetul de stat din impozitul pe profit au scăzut în primele 5 luni ale anului 2022 față de perioada similară a anului trecut cu 12,5 % în sumă brută. Dacă ne referim la

procentul din PIB, scăderea e de 28 %.

Problema cu impozitele este că nu cresc încasările cu cât crești impozitele. Dimpotrivă. Cu cât e taxarea mai mare, contribuabilii vor evita să plătească acea taxă. Să nu mai vorbim că o taxare mai mare a dividendelor sperie posibilii investitori, care alt motiv să investească în România nu prea mai au, decât taxarea relativ mică. Însă acest lucru tocmai se schimbă, iar forța de muncă competentă e tot mai greu de găsit, energia e scumpă, infrastructura se dezvoltă lent, salariul minim tot crește.

Prin urmare, România își îndepărtează potențialii investitori externi. Îi sugrumă pe cei autohnoni, cu toate că urlă pe la toate televiziunile că ei susțin economia locală, și într-un final, scumpește viața fiecărui cetățean.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, la Cluj: Cred că putem să avem o formulă la PNL către administraţiile noastre şi ale altora, care nu au ajuns la acest nivel

Nicolae Ciucă: Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României

Candidații pentru Primăria Capitalei Sebastian Burduja (PNL) și Mihai Enache (AUR) vin la Digi24, la ora 15.00

Rareş Bogdan: „Nu avem scenariu în care domnul Ciucă nu va candida”

Partenerii noștri