Live

Au început înscrierile pentru Bacalaureat

Data publicării:

Începând de azi până pe 2 februarie, absolvenţii de liceu sunt aşteptaţi să se înscrie pentru susţinerea probelor de Bacalaureat. Faţă de anii precedenţi, examenele au fost împărțite în două etape.

Astfel, între 12 și 22 februarie vor avea loc probele orale - cele lingvistice în limba română şi în cea maternă, evaluarea competenţelor digitale şi a celor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Lucrările scrise ale examenelor naţionale se vor desfăşura la vară, între 25 şi 28 iunie. În Bihor vor exista 47 de centre.

"După finalizarea cursurilor pentru clasele a XII-a, respectiv a XIII-a, 25 mai este această dată urmează probele scrise după următorul calendar. 25 iunie prima probă, EA, limba şi literatura română. 26 iunie, proba EB, limba şi literatura maternă, 27 iunie, EC, proba obligatorie a profilului, 28 iunie, proba la alegere a profilului sau a specializării", a detaliat Alin Novac-Iuhas, șeful Inspectoratului Şcolar Bihor.

Afişarea primelor rezultate va fi pe 4 iulie, iar pe 9 iulie vor fi anunţate rezultatele finale, în urma rezolvării contestaţiilor.

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Norbert Hegeduş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii care au luat BAC-ul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una dintre probe. Proiectul de lege a fost depus la Senat

"Eu am venit cu prezența". Elevii care repetă simularea examenelor naționale după notele dezastruoase luate speră "la un 5 cel mult"

Ministerul Educaţiei, detalii despre înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2024 – 2025. Completarea cererilor începe în 11 aprilie

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere desfiinţarea examenului de Bacalaureat: "Elevii sunt învăţaţi să tocească, nu să şi înţeleagă"

Partenerii noștri