Live

Consilierii bihoreni au decis: directorul DGASPC Bihor a fost suspendat

Data publicării:

Consilierii judeţeni au decis, marți, suspendarea lui Călin Puia a fost suspendat din funcția de director al Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecție a Copilului Bihor. Măsura a fost luată cu votul celor 18 consilieri ai PSD, UDMR și ALDE; liberalii nu au fost prezenți la ședința administraţiei judeţene.

Ioan Mang, vicepreședinte CJ Bihor: „Domnul, conform legii și statutului de funcționar public, trebuia suspendat de drept imediat după trimiterea dânsului în judecată, adică în 12 decembrie 2016. Ca urmare, dumnealui 25 de luni a luat salariul de director, fără a avea dreptul să fie funcționar public. Noi nu am fost informați de acest lucru și de această cauză aș ruga conducerea DGASPC să extindă cercetările, să vedem cine este vinovat pentru că nu s-a adus la cunoștința Consiliului Județean."

În urmă cu mai bine de doi ani, Călin Puia a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Şefii administrației județene susțin însă că nu au fost informați despre procesul penal în care era implicat Puia.

Acesta a rămas la conducerea DGASPC până în toamna anului trecut, când a fost mutat la Direcția Tehnică din cadrul Consiliului Județean.

Reporter. Andrada Reşte
Operator: Gabor Szilagyi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

În Estonia se va putea vota la alegeri de pe telefonul mobil

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

S-au deschis secțiile de votare în India. Aproape 1 miliard de oameni sunt așteptați la urne în cele 6 săptămâni de alegeri generale

Lipsă de consens la ONU privind aderarea Palestinei cu statut de membru cu drepturi depline

Partenerii noștri