Care sunt principalele afecțiuni ale prostatei
Bărbaţii peste 50 de ani sunt mai predispuşi la boli ale prostatei. De aceea sunt necesare controale periodice şi tratarea problemelor apărute. În caz contrar, pot apărea complicaţii. Care sunt acestea ne spune conferenţiar dr. Marcian Manu, medic primar Urologie.
Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 17 mai
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 mai
Explozie puternică într-un bloc din Germania
Premierul Slovaciei a fost împușcat
19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România
Zelenski e în Harkov
Corespondență din Slovacia
Un fost șef de poliție a fost prins în timp ce conducea haotic în Constanța
Dacă se întârzie urmarea tratamentului adecvat, afecțiunile prostatei pot duce la complicații serioase, care scad semnificativ calitatea vieții pacientului. Pentru a preveni aceste probleme, este foarte important ca pacientul să se prezinte la un medic urolog încă de la primele semne și simptome specifice unor afecțiuni urinare. În urma unor analize și investigații, medicul urolog va stabili diagnosticul și va recomanda tratamentul necesar.
În prezent, datorită avansului tehnologic, principalele afecțiuni ale prostatei – cancerul de prostată și adenomul de prostată – beneficiază de intervenții minim invazive, inclusiv de chirurgie robotică în urologie, atunci când pacientul se adresează la timp unui centru cu experiență. Tratamentele minim invazive permit recuperarea rapidă a pacientului, după o spitalizare de scurtă durată, și au un risc semnificativ redus de complicații.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News