Live

Ce este hemoragia digestivă superioară

Data publicării:
Dr. Denisa Munteanu, medic specialist Gastroenterologie

Nu ignoraţi semnele îngrijorătoare pe care vi le transmite aparatul digestiv. O afecțiune medicală care necesită tratament este hemoragia digestivă superioară. Care sunt simptomele acestei boli şi cum se tratează ne spune dr. Denisa Munteanu, medic specialist Gastroenterologie.

Hemoragia digestivă superioară este o urgență medicală, deoarece pierderea necontrolată de sânge poate avea efecte dintre cele mai grave. Pacientul trebuie să fie evaluat fără întârziere de medicul gastroenterolog, pentru identificarea cauzei hemoragiei și aprecierea severității acesteia. Ulcerul gastroduodenal, ruptura varicelor esofagiene, esogastroduodenita eroziv-hemoragică, malformațiile arteriovenoase, angioamele și sindromul Mallory Weiss se numără printre posibilele cauze ale acestei complicații.

Tratamentul pentru hemoragia digestivă superioară trebuie administrat cât mai repede posibil și se poate realiza, în prezent, printr-o procedură minim invazivă – hemostaza endoscopică. Aceasta este o procedură de endoscopie intervențională, care presupune injectarea unor soluții hemostatice la nivelul ulcerației, dar poate implica și hemocliparea, electrocoagularea leziunii sau tehnici combinate, în funcție de indicație. Endoscopia intervențională permite atât identificarea precisă a cauzei și localizării hemoragiei digestive, cât și efectuarea tratamentului necesar, evitându-se astfel operația.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se tratează cancerul vezicii biliare

„Durerile dispăruseră aproape complet! Am putut reveni la viața și la obiceiurile de dinainte!”

Când și de ce trebuie extinsă operația pentru cancerul de sân

Care sunt pericolele infecției cu HPV

Partenerii noștri