Live

A fost emis un mandat de arestare pentru contabila din București care s-a aruncat de la etaj şi a ucis în cădere o altă femeie

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pe numele unei femei de 43 de ani, care a încercat pe 25 octombrie să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci al unui bloc de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, însă a ucis în cădere o altă femeie în vârstă de 59 de ani, care se afla pe trotuar.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, femeia de 43 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor, iar un judecător de la Tribunalul Bucureşti a emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

"La data de 25.10.2023, în jurul orei 8,48, în timp ce se afla la locul de muncă, situat la etajul cinci al unui imobil din municipiul Bucureşti, Sector 4, în încercarea de a sinucide, inculpata s-a aruncat peste balustrada balconului, însă înainte de impactul cu solul a căzut peste o femeie în vârstă de 59 de ani, care circula pe trotuarul de lângă imobil. Inculpata a supravieţuit cu leziuni minore, iar victima a suferit multiple traumatisme şi a decedat la spital în aceeaşi zi", spun anchetatorii, citați de Agerpres.

Procurorii au apreciat că sinucigaşa ştia că zona este intens circulată de pietoni la acea oră a dimineţii, a prevăzut posibilitatea de a lovi o persoană în cădere şi nu a întreprins nicio măsură pentru a evita această posibilitate, ea săvârşind infracţiunea de omor cu intenţie indirectă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un om a murit iar altul a fost rănit după ce o mașină a fost izbită de trenul Budapesta - București

56 de candidați sunt înscriși în bătălia electorală pentru primăriile Bucureștiului. Cine sunt aceștia

Misiune în premieră cu un avion SMURD: Doi pacienţi în stare critică după un accident, transferaţi de la Suceava la Bucureşti

Un bărbat a ameninţat că se aruncă de la etaj, în parcarea unui mall din București. Au fost chemate echipe de negociatori

Partenerii noștri