Live

Accident grav pe DN39, între Tuzla și Costinești: Un bărbat a murit, iar șoferul a fugit de la locul accidentului

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Un şofer în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un pieton, DN 39, între Costineşti şi Tuzla, iar apoi a fugit de la locul faptei. Victima, în vârstă de 38 de ani, a murit la spital.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii au reţinut vineri, pentru 24 de de ore, un bărbat, de 26 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, scrie news.ro. 

"La data de 18 august, în jurul orei 04.40, acesta ar fi condus un autoturism, pe D.N. 39, între staţiunea Costineşti şi comuna Tuzla, şi ar fi surprins şi accidentat un bărbat, de 38 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei. În urma accidentului rutier, pietonul a fost grav rănit, fiind transportat la spital, unde, ulterior, a decedat", a transmis IPJ Constanţa.

Şoferul a fost identificat vineri, de poliţişti, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

El a fost prezentat instanţei sâmbătă, iar magistraţii au decis arestarea sa preventivă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv după un șir lung de infracțiuni, comise în nici două ore

Mai mulți români s-au trezit cu credite de mii de lei pe numele lor, după ce doi escroci le-au falsificat cărțile de identitate

Incendiu la un bloc din Constanța. Nouă oameni au fost evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum

Un bărbat din Brașov a fost reținut, după ce a provocat un accident rutier. Victima din cealaltă mașină era chiar fiul său

Partenerii noștri