Live

Video Accident grav pe autostrada Sebeș-Turda. Un TIR a luat foc

Data actualizării: Data publicării:
Accident grav pe autostrada Sebeș-Turda. Un TIR a luat foc. Foto: Captură Digi24

ACTUALIZARE Cauza probabilă a izbucnirii incendiului produs luni la un autocamion pe A10, lângă Alba Iulia, o reprezintă producerea de scântei mecanice ca urmare a accidentului în care a fost implicat autovehiculul, nefiind vorba de o explozie a acestuia, au transmis luni reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, potrivit Agerpres. 

 

Potrivit ISU Alba, incendiul în care a fost distrus un autocamion încărcat cu material lemnos - PAL a fost cauzat de scânteile mecanice produse ca urmare a accidentului. Mai precis, de la scântei s-au aprins masele plastice, apoi instalaţia electrică şi, în final, încărcătura.

Incendiul a fost lichidat după patru ore, pompierii acţionând apoi pentru curăţarea carosabilului pentru a face posibilă redeschiderea circulaţiei pe sensul de mers respectiv.

Știrea inițială

Un accident grav a avut loc, luni după amiaza, pe autostrada Sebeș-Turda. Un camion a luat foc după ce a lovit parapetul și a doborât indicatoarele rutiere de pe șosea. Șoferul a fost rănit.

Șoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului după ce i-ar fi explodat o anvelopă. TIR-ul s-a izbit de parapetul median de pe autostradă, iar apoi a lovit indicatoarele rutiere.

Imediat după impact, camionul a izbucnit în flăcări.

Din fericire, șoferul a reușit să iasă la timp din cabină.

El a fost dus la spital. Din primele informații, starea lui este stabilă, însă va rămâne internat câteva zile.

Autostrada rămâne blocată momentan. Polițiștii de la Direcția Rutieră spun că traficul va fi reluat în următoarea oră.

”Pe autostrada la kilometrul 15, pe sensul către Turda, în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, s-a produs o explozie la nivelul unui autocamion aflat în deplasare, acesta a impactat parapetul median şi un indicator rutier, ulterior autovehiculul fiind cuprins de flăcări”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Traficul rutier este oprit total pe sensul către Turda, fiind deviat pe centura municiiului Alba Iulia, mai transmite INFOTRAFIC.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii belgieni au reținut 5 suspecți în cazul șoferului român de TIR, ucis de un capac de canal care a străpuns parbrizul

Doi adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident rutier în Teleorman

Trei femei din comunitatea LGBT au murit după ce un bărbat le-a incendiat locuința din Buenos Aires unde se aflau

Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal aruncat de pe un pod i-a trecut prin parbriz

Partenerii noștri