Live

Amenzile din prima noapte de carantină au curs în primele minute de după ora 23.00. Motivele penibile invocate de șoferii opriți

Data actualizării: Data publicării:
Polițiștii primesc din ianuarie un nou spor la salariu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

A fost prima noapte în care a funcționat complet nouă restricție de circulație. Între orele 23.00 și 5.00 au putut ieși din case doar cei care au lucrat, cei care au avut urgențe medicale, au însoțit și îngrijit copii sau vârstnici și cei care au avut un deces în familie. Și toți erau obligați să aibă o declarație pe proprie răspundere. Amenzile pentru încălcarea acestei reguli sunt între 500 și 2.500 de lei.

Polițiștii și jandarmii au stat toată noaptea pe străzi. I-au oprit pe cei care circulau după ora 23:00 și au verificat dacă au motive temeinice să o facă.

În Craiova, prima amendă pentru încălcarea carantinei de noapte a fost dată la câteva minute după intrarea acesteia în vigoare. Clientul dintr-un taxi nu avea nici mască, nici adeverință.

Șofer: O secundă am uitat și mi-a căzut, o aveam la mine. Asta este, ce să fac?

Polițist: Declarație pe propria răspundere aveți?

Șofer: Nu șefu, mă duceam să las cheia, acum.  

În Brașov, unii dintre cei opriți pentru control au ținut să le spună polițiștilor nemulțumirile lor.

Șofer: Mi se par puțin abuzive, sincer. Cred că în declarația dată de Guvern ar trebui trecute și situațiile particulare. Eu acum am venit după soția mea de a nu o lasă singură pe stradă. 

Și în București, primele amenzi au fost date imediat după ora 23. Unii dintre cei sancționați așteptau să fie anunțați personal ce reguli trebuie să respecte.

Șofer: Nu m-a informat nimeni personal. La tv s-a spus așa: după ora 23, din ziua de azi, din lunea de azi, în cât suntem azi 9.11 am plecat de la ora 2.00 de acasă.  

Șofer: Dați amendă, asta e legea, respectăm legea.  

Polițist: De ce nu aveți declarație pe propria răspundere?

Șofer: Am întârziat mai mult decât credeam. Speram să ajungem mai devreme acasă, venim de la șantier. 

În Oradea, echipele de control s-a instalat la ieșirea din oraș. În cel mai mare oraș din județul Bihor, coeficientul de infectare se apropie de 8 cazuri la mia de locuitori.

Polițist: Acesta e în regulă, permisul, buletinul, talonul și asigurarea.

Șofer: Facem naveta, avem toate actele necesare, adeverință, declarație, absolut tot.

Toate restricțiile rămân în vigoare timp de 30 de zile.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care Paul al României a fost ridicat de polițiști de la resortul de lux din Malta, unde era în vacanță (VIDEO)

Ce scrie pe etichetele produselor lactate e diferit de ce conțin ele de fapt. Concluzii după ce au fost analizate 148 de probe

„Nu pot să respir”. Un afroamerican a murit după ce a fost trântit la pământ și imobilizat de polițiști. Momentul a fost filmat

Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate

Partenerii noștri