Live

Avertizare meteo. Viscol și ninsori abundente până vineri în cea mai mare parte din țară

Data publicării:
Avertizare meteo de ninsori. FOTO: Profimedia Images

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare Cod galben de viscol și ninsori însemnate. Vântul va sufla cu peste 70 de km pe oră, viscolind zăpada. Intervalul menționat este între 1 și 3 februarie timp în care vor avea loc ninsori abundente.

Meteorologii prognozează ninsori însemnate cantitativ în zona de munte, dar şi vânt puternic şi câteva judeţe ale ţării.

În intervalul menționat, la munte va ninge însemnat cantitativ în special în zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali. Precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi abundente de peste 30...40 l/mp, iar stratul depus va fi consistent.

Vântul va avea intensificări de peste 70 de km/oră, iar la peste 1700 de metri rafalele vor fi mai intense, de peste 90 de km/oră, iar vizibilitatea va fi foarte scăzută.

Și Transilvania și Oltenia sunt vizate de o avertizare Cod galben emisă miercuri dimineață de ANM.

Pe parcursul zilelor de miercuri și joi vor fi intensificări ale vântului cu viteze de până la 65 de km/oră, anunță meteorologii.

Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, informează, miercuri, ANM.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ. Avertizare meteo de vremea rea: Cod portocaliu și galben de vânt puternic în mai multe zone din țară

HARTĂ Cod galben de ploi torențiale în 14 județe. Zonele vizate de avertizare

HARTĂ Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi torențiale. Zonele vizate de avertizare

HARTĂ Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii în aproape jumătate din țară. Cum se anunță vremea în București

Partenerii noștri