Live

Bărbat găsit mort în scara unui bloc din Câmpina. Iubita lui a fost reținută

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort în scara unui bloc din Câmpina. Principalul suspect este chiar concubina victimei, care se află în custodia poliţiei, potrivit IPJ Prahova.

Conform sursei citate, în jurul orei 7,45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi despre faptul că în scara unui bloc din municipiu se află o persoană inconştientă.

"La faţa locului, s-a deplasat o echipă complexă de cercetare care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiu. Trupul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, în vederea efectuării necropsiei", precizează informarea IJP Prahova.

Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată şi depistată, ca fiind o femeie în vârstă de 46 de ani, din municipiu, la acest moment aflându-se în custodia poliţiei.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că femeia este concubina bărbatului găsit decedat.

În cauză, cercetările sunt continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Neamț a murit după ce un copac a căzut peste el

Un bărbat a fost găsit mort într-un parc din București

Un bărbat din Teleorman a murit după ce a încercat să fugă de polițiști și a intrat cu mașina într-un stâlp de beton

Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el

Partenerii noștri