Live

Bărbații ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani nu mai au voie să se apropie de frontiera cu România

Data publicării:
De asemenea, Poliţia de Frontieră din Cernăuţi a interzis circulaţia autovehiculelor în zona de graniţă. Foto: Inquam Photos/Casian Mitu

Cetăţenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care pot fi recrutaţi pentru a participa la război, au interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de cinci kilometri de frontiera cu România şi Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de şeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuţi, informează Agerpres.

Măsura a fost luată pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de persoane care încearcă să părăsească ţara, pentru a nu se înrola în armată.

Potrivit ordinului, este interzisă „intrarea persoanelor pe o fâşie de teren desemnată de-a lungul frontierei de stat, inclusiv în scopuri turistice, recreative, pescuit, cu excepţia: persoanelor care locuiesc sau lucrează permanent sau temporar în hotarele acesteia, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră; proprietarii de terenuri situate în fâşie, cu condiţia să deţină autorizaţia corespunzătoare eliberată de detaşamentul de frontieră”.

De asemenea, Poliţia de Frontieră din Cernăuţi a interzis circulaţia autovehiculelor în zona de graniţă, cu excepţia celor care se află în punctele de trecere a frontierei.

Restricţiile sunt valabile pe raza localităţilor de frontieră Selyatynsk, Beregometsk, Krasnoilsk, Chudeysk, Petrovetsk, Suchevensk, Kamianetsk, Hlybtsk , Tereblechansk, Taraşansk, Hertsaivsk, Vancikovetsk, Mamalygivsk, Livenetsk, Kelmeneţk, Sokiryansk, Vaşkovetsk, Cernăuţi, Dnistrovsky, Vyzhnytsky din regiunea Cernăuţi.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina îl înlocuiește pe șeful trupelor ucrainene de pe linia frontului din Harkov, în plină ofensivă a Rusiei

Ciucă, despre trimiterea de rachete Patriot în Ucraina: Trebuie să analizăm bine toate consecințele

Zelenski spune că se duc „lupte crâncene” în Harkov, la graniţa cu Rusia. Mii de civili au fost evacuați

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Partenerii noștri