Live

Bucureștenii pot verifica în timp real starea sistemului de încălzire din oraș. Termoenergetica a lansat aplicația Termoalert

Data publicării:
Calorifer cu repartitor de căldură. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Termoenergetica a lansat aplicația Termoalert, prin care bucureștenii vor fi informați în timp real despre starea sistemului de termoficare, dacă există avarii în zonă și când vor fi rezolvate, a anunțat directorul general al companiei, Claudiu Crețu.

„Punem în practică o soluţie prin care să putem comunica permanent şi transparent starea sistemului centralizat de încălzire din Bucureşti. Aplicaţia mobilă Termoalert informează cetăţenii în timp real cu privire la starea sistemului”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a Termoenergetica.

Claudiu Creţu, directorul general al Termoenergetica Bucureşti SA, a precizat că aplicația a fost concepută în aşa fel încât să furnizeze, direct pe telefon, informaţii privind funcţionarea sistemului şi de tip notificare, în cazul unei avarii sau întreruperi în furnizarea agentului termic ce afectează consumatorul.

Potrivit acestuia, aplicaţia este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS. Ea poate fi descărcată gratuit pe telefon din APP Store şi Play Store.

„Fiecare cetăţean are opţiunea de a completa în spaţiul special destinat numele străzii pe care locuieşte şi în acest fel va fi informat imediat şi în timp real cu privire la orice avarie care ar putea interveni în zona în care locuieşte, motivul opririi temporare a serviciului, evoluţia lucrărilor de remediere, data preconizată pentru reînceperea furnizării serviciului”, a mai transmis Claudiu Crețu.

Acesta a mai transmis că sistemul de termoficare „are probleme” şi că lipsa investiţiilor din ultimii 10 ani îşi arată acum efectele.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonă reținută în București după ce ar fi bătut un copil de un an. Părinții micuțului au surprins faptele pe camere

Newsweek România: Printre finanțatorii lui Nicușor Dan este Matei Păun, afacerist pro-rus

Restricţii de trafic în Capitală, în weekend. Rutele alternative recomandate de polițiști

Chirurgul din București care a uitat o compresă în corpul unei paciente, iar aceasta a murit, a fost plasat în arest la domiciliu

Partenerii noștri