Live

Ce au discutat Biden și Netanyahu în Cabinetul de război

Data actualizării: Data publicării:
Președintele SUA și Președintele Israelului, discuții despre evoluția războiului. FOTO: Profimedia

Președintele SUA, Joe Biden, a transmis la reuniunea comună cu membrii Cabinetului de război din Israel că înțelege faptul că lupta armatei israeliene contra Hamas va fi una îndelungată, relatează Axios, citând un oficial israelian de rang înalt. Ministrul Benny Gantz i-a explicat liderului SUA că destructurarea Hamas "ar putea dura ani de zile", iar ministrul Apărării, Yoav Gallant, i-a transmis că sprijinul american va fi esențial pentru Israel pe măsură ce războiul se prelungește. În egală măsură, Biden le-a spus oficialilor de la Tel Aviv că Statelor Unite le va fi mult mai ușor să sprijine Israelul, dacă acesta din urmă va permite ca ajutorul umanitar să ajungă în Gaza, informează Times of Israel.

La finalul reuniunii cu Joe Biden, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că pachetul de sprijin militar acordat Israelului de către SUA este "masiv și fără precedent" și va ajuta Israelul să câștige războiul împotriva Hamas.

Netanyahu a mai precizat că i-a arătat președintelui Biden dovezile potrivit cărora gruparea teroristă Jihadul Islamic este responsabilă pentru explozia de la spitalul din Gaza, înainte ca liderul SUA să ajungă în Israel. Acesta a mai ținut să precizeze că vizita lui Biden în Israel a fost prima efectuată de un președinte american în timpul unui război.

Totodată, premierul Israelului a mai spus că alături de SUA lucrează la "eliberarea ostaticilor prin toate mijloacele posibile".

Până când acest lucru se va întâmpla, el i-a transmis lui Biden că Israelul cere ca Crucea Roșie să primească autorizația de a vizita ostaticii, explicând că Israelul nu va permite accesul alimentelor și al ajutorului medical în Gaza de pe teritoriul israelian până când ostaticii nu vor fi eliberați.

"Am convenit asupra acțiunilor și faptelor care să asigure continuarea războiului nostru drept. Am convenit asupra cooperării care va înclina balanța pe toate fronturile și care va ajuta să ne atingem obiectivele de război", a mai afirmat Benjamin Netanyahu, în urma discuțiilor cu Joe Biden.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viitorul guvern de extremă dreapta din Olanda va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim

Israelul anunță că trimite trupe suplimentare în Rafah: Operațiunea militară se va intensifica

Iranul avertizează ţările europene: „Vor plăti la momentul potrivit pentru că au ajutat Israelul”

Cresc tensiunile în Cabinetul de Război al Israelului. Netanyahu, luat la rost de ministrul Apărării din cauza planului pentru Gaza

Partenerii noștri