Live

Dezbateri aprinse după propunerea ca noul ROBOR să se aplice şi creditelor în curs

Data publicării:

Dezbateri aprinse astăzi în comisia Economică din Senat. Daniel Zamfir de la ALDE vrea ca noul indice ROBOR să se aplice şi creditelor în curs. Asta, după ce ministrul Eugen Teodorovici a anunţat că noua formulă de calcul a ratelor se va aplica doar creditelor noi, iar românii care au deja împrumuturi pot face cerere de refinanţare. Băncile se opun amendamentului şi avertizează că se va crea un haos juridic, iar românii se vor simţi păcăliţi pentru că noua formulă de calcul nu le garantează rate mai mici.

Conform ordonanţei adoptate de Guvern, noua formulă de calcul a ROBOR se aplică doar creditelor noi. Cetăţenii cu rate în lei, care au deja un credit în desfăşurare, pot face cerere de refinanţare la bănci. Senatorul ALDE Daniel Zamfir susţine însă că măsura este discriminatorie.

Daniel Zamfir, senator ALDE: „Solicit ca aplicarea noului ROBOR, metoda de calcul, să se aplice şi creditelor în derulare. Mai presupune ceva o refinanţare o analiză să vedem dacă debitorul se încadrează noii norme a BNR în legătură cu gradul de îndatorare, acest grad de îndatorare nu poate depăşi 40 la sută din venituri, deci marea majoritatea nu s-ar mai încadra”.

Este contrazis însă de reprezentanţii băncilor, care se opun amendamentului.

Florin Dănescu, preşedintele ARB: „Afirmaţia ar fi fost corectă dacă BNR nu spunea că sunt excluse refinanţările în noul grad de îndatorare. Va fi un hazard juridic”.

Georgiana Murgulescu, reprezentant al Consiliului Patronatelor Bancare: „Intervenţia pe nişte contracte în derulare înseamnă probleme de implementare. Duce la neînţelegeri între părţi. Consumatorul aşteaptă să îi scadă costul şi vrea să îi scadă costul pe toată durata creditului, iar banca are aşteptarea să nu aibă pierderi”.

Noul ROBOR ar putea fi înşelător pentru români, mai spun reprezentanţii băncilor.

Bogdan Preda - Consiliul Patronatelor Bancare: „Amendamentul dvs nu garantează ca debitorii vor plăti mai puţin”.

Daniel Zamfir: „Garantează ce e corect”.

Bogdan Preda - Consiliul Patronatelor Bancare: „Toată lumea vrea să plătească mai puţin”.

Daniel Zamfir: „Toată lumea vrea să plătească corect”.

Bogdan Preda: „E ca şi cum s-ar înţelege ca celălalt ROBOR dispare de tot, dar nu e cazul”.

Florin Dănescu, preşedinte ARB: „Această aşteptare că aceste dobânzi vor scădea nu poate fi îndeplinită de evoluţiile pe piaţă”.

Daniel Zamfir susţine că s-a ajuns în situaţia în care să fie nevoie de o nouă formulă de calcul a indicelui ROBOR, deoarece actuala formulă este una netrasparentă si a fost manipulată de piaţa bancară.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Milionara acuzată de furt: a fugit cu mobila, după ce a ”uitat” să achite chiria 6 luni! A creat un prejudiciu uriaș: ”Odios”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți români s-au trezit cu credite de mii de lei pe numele lor, după ce doi escroci le-au falsificat cărțile de identitate

Digi24, în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, organizează șase conferințe-dezbateri dedicate educației financiare

FT: Băncile occidentale au plătit taxe de 4 ori mai mari la bugetul Rusiei decât înainte de invazia Ucrainei

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Partenerii noștri